• Oamenii din Bali care nu poartă masca obligatorie în public sunt puși să facă flotări
  • O altă amendă pe care locuitorii din Bali o plătesc dacă nu poartă mască este echivalentul a 5 kg de orez
  • Flotările nu fac parte din politica oficială, dar este des folosită de autoritățile din Bali

Dacă în armată erai pus să faci flotări când nu făceai ce spuneau superiorii, situația nu e cu mult diferită în Bali, unde oamenii care nu poartă mască de protecție în locurile publice sunt puși de polițiști să facă același lucru.

Dacă ai fost uimit de videoclipurile pe care le-ai văzut pe rețelele sociale, cu polițiști din țara noastră care devin violenți cu persoanele care nu respectă regulile din perioada epidemiei, forţele de ordine din Bali apar în mai multe videoclipuri oprind oamenii care nu purtau măşti și punându-i să facă flotări. Apoi, cei opriți primesc o mască de la autorități.

Ai putea spune că asta nu ar fi chiar o pedeapsă, până la urmă flotările aduc beneficii, ele fiind un exercițiu fizic care aduce beneficii. Astfel, polițiștii din Bali mai au o variantă: o amendă care este echivalentul a 5 kg de orez, care în dolari înseamnă aproximativ 7 dolari, sau interzicerea intrării în localitate, a dezvăluit poliţistul Gusti Agung Alit Kencanl.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Purtarea măştii în public este obligatorie în Indonezia din 5 aprilie, iar Bali este una din cele mai afectate zone, ținând cont că economia regiunii se baza în proporţie de 80% pe turism.

Sursă foto: Instagram/Adrian Suwanto