• Arheologii cred că au identificat primul dildo roman de dimensiuni mari descoperit într-un șanț din fortul Vindolanda.
  • Falusul din Vindolanda are 16 cm lungime, potrivit cercetătorilor, care însă cred că obiectul era inițial și mai mare; lemnul este predispus la micșorare și deformare cu timpul.
  • Ințial, oamenii de știință au crezut că este o unealtă din lemn.

Arheologii cred că au identificat primul dildo roman de dimensiuni mari descoperit într-un șanț din fortul Vindolanda, în unul dintre cele mai îndepărtate teritorii ale imperiului, potrivit The Guardian.

Dacă nu a fost folosit ca o jucărie sexuală, atunci obiectul vechi de 2.000 de ani ar fi putut fi un pistil – unealta folosită împreună cu un mojar pentru mărunțitul de diverse substanțe și condimente – în formă de penis sau o parte a unei statui pe care oamenii o atingeau pentru a le aduce noroc.

Ceea ce se poate spune cu siguranță este că obiectul nu era folosit așa cum se credea atunci când a fost descoperit în 1992 în fortul roman Vindolanda din regiunea Northumberland – la reparatul șosetelor.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

„Trebuie să recunosc, o parte din mine crede că este destul de clar că este un penis” , a spus Rob Collins, lectorul de arheologie de la Universitatea Newcastle. „Nu știu cine a introdus-o în catalog. Poate că a fost cineva care se simțea inconfortabil cu asta sau nu credea că romanii s-ar ocupa cu astfel de prostii. ”

Falus din lemn

Falusul din Vindolanda are 16 centimetri lungime, potrivit cercetătorilor, care însă cred că obiectul era inițial și mai mare; lemnul este predispus la micșorare și deformare cu timpul.

Obiectul a fost examinat de oamenii de știință de la Universitatea din Newcastle și Colegiul Universitar din Dublin, care au arătat că acesta este primul falus de lemn descoperit în lumea romană.

Falusul a fost găsit într-un șanț împreună cu zeci de pantofi și accesorii de rochii, precum și alte produse din piele și coarne de cerb.

Ceea ce face ca descoperirea să fie remarcabilă este că obiectul este în mărime naturală, a explicat Collins. „Este, de asemenea, important pentru că lemnul pur și simplu nu rezistă în mod normal… nu am putut găsi paralele.” Cât despre modul în care cercetătorii au descoperit adevărata funcție a obiectului, Collins a spus că „am avut niște discuții foarte interesante. ”

Obiectele falice din antichitate erau deseori folosite pentru a izgoni răul. Analiza a arătat că falusul din Vidolanda avea margini mai netede, ceea ce indică faptul că a fost folosit la ceva pentru o perioadă mai lungă de timp.

Cercetătorii au propus trei teorii care ar putea explica funcția obiectului. Una dintre ele este că ar fi fost folosit ca o jucărie sexuală, dar oamenii de știință rămân circumspecți.

„Uneori, dildourile nu erau folosite pentru plăcere… pot fi intrumente de tortură” , a explicat Collins. Dacă obiectul era totuși folosit ca jucărie sexuală, ar fi primul „dildo” roman descoperit de arheologi.

„Știm din poemele grecești și romane și din arta grecească și romană că foloseau dildouri, dar nu am avut niciun exemplu arheologic descoperit, ceea ce este foarte intrigant. ”

O altă teorie este că obiectul ar fi fost folosit ca pistil, având funcții culinare sau pentru pisarea ingredientelor cosmetice sau medicale. A treia variantă este cea în care obiectul făcea parte dintr-o statuie pe care oamenii o atingeau ca să le aducă noroc sau ca să absoarbă ghinionul – o practică răspândită în tot Imperiul Roman.