• Guvernul american ar putea face publice informații despre un posibil transfer de arme din China către Rusia pentru a susține războiul din Ucraina.
  • Marțea trecută, Wang a avut o întâlnire la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.
  • Până acum, China a fost prudentă în a-și limita sprijinul pentru Moscova la asistență financiară și achiziții de petrol, au spus oficialii.

Guvernul american ar putea face publice informații despre un posibil transfer de arme din China către Rusia pentru a susține războiul din Ucraina, a relatat joi The Wall Street Journal. Dezbaterea din cadrul administrației lui Joe Biden cu privire la o astfel de dezvăluire are loc înainte de reuniunea de vineri a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, cu ocazia aniversării unui an de la invazia Rusiei în Ucraina, a precizat ziarul, citând oficiali americani anonimi.

De asemenea, aceasta coincide cu o serie de apeluri adresate Chinei, coordonate de aliații Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care au culminat cu un avertisment oficial adresat la conferința de la Munchen de la sfârșitul săptămânii trecute lui Wang Yi, cel mai înalt oficial de politică externă al Chinei.

Scrisoarea i-a fost înmânată lui Wang de mai mulți oficiali occidentali, printre care secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul britanic de externe James Cleverly. În plus, Blinken și Wang au avut o întâlnire în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, care s-a încheiat fără nicio apropiere pe teme cheie și s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată”, cu recenta doborâre a unui balon de supraveghere chinezesc în Statele Unite ca fundal al conversației, potrivit ziarului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marțea trecută, Wang a avut o întâlnire la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin, care a subliniat că cooperarea pe scena internațională între Republica Populară Chineză și Federația Rusă (…) este de mare importanță pentru stabilitatea situației internaționale”.

În ultimele săptămâni, țările occidentale au aflat că Beijingul ar putea pune capăt unei restricții autoimpuse privind livrările de arme către Rusia”, potrivit unor oficiali americani și europeni, deși se pare că, China nu a luat încă o decizie finală în această privință, adaugă The Wall Street Journal. Până acum, China a fost prudentă în a-și limita sprijinul pentru Moscova la asistență financiară și achiziții de petrol, au spus oficialii, dar această poziție pare să se schimbe acum, potrivit celor mai recente evaluări ale serviciilor de informații.

Până acum”, a declarat un oficial occidental de rang înalt, a existat o oarecare ambiguitate cu privire la asistența practică pe care China ar putea să o ofere Rusiei”, a adăugat ziarul cu sediul la New York. Oficialul citat de ziar a declarat că rapoartele serviciilor de informații pe această temă aflate acum la dispoziția SUA și a aliaților săi sunt mult mai puțin ambigue”.

Ziarul a mai amintit că această confruntare cu China în legătură cu ajutorul acordat Rusiei survine pe fondul escaladării tensiunilor dintre Beijing și Washington după incidentul balonului chinezesc doborât de SUA și în ajunul aniversării primului an de război în Ucraina, care cade vineri.