• Cel mai scump produs comandat din online-ul românesc de Mărţişor şi Ziua Femeii a costat 10.000 de euro.
  • Ceasul de lux a fost creat de o casă de modă din Franța.
  • Numărul de tranzacţii a crescut cu mai mult de 60%.

Cel mai scump produs comandat din online-ul românesc de Mărţişor şi Ziua Femeii a costat 10.000 de euro. Numărul de tranzacţii a crescut cu mai mult de 60%.

Cu ocazia zilelor de Mărţişor şi Ziua Internaţională a Femeii, piaţa de cadouri a crescut cu 64% în perioada 1-8 martie 2023 comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, arată o analiză realizată de Limitless Agency.

Astfel, cel mai scump produs comandat din online-ul românesc în această perioadă a costat 49.000 lei (aproximativ 10.000 euro), fiind un ceas de lux creat de o casă de modă din Franţa.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Cu ocazia Zilei Femeii, cele mai comandate produse din magazinele online au fost parfumurile şi produsele cosmetice, iar valoarea medie a comenzilor a fost de 355 lei, în creştere uşoară faţă de anul trecut, de la 352,5 lei.

Totodată, în perioada 1-8 martie 2023 numărul de tranzacţii a crescut cu 63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, numărul de utilizatori pe magazine online din nişa de cadouri a crescut aproape 60% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, cea mai mare parte dintre aceştia fiind bărbaţi.

,,Creşterea veniturilor magazinelor online de cadouri este generată de câţiva factori principali, printre care cererea mai mare pentru cadouri şi dezvoltarea obiceiului de a comanda tot mai des online. Un rol important în creşterea vânzărilor, cu în jur de 30%, îl are tehnologia pentru identificarea produselor care generează cele mai mari vânzări şi profit, facilitând promovarea eficientă a acestora. Pentru rezultate maxime folosim platforma TRUDA, cea mai avansată tehnologie de analiză a datelor şi a performanţei produselor dintr-un magazin online, pentru a genera vânzări mai mari clienţilor” , declară Daniel Slăvenie, CEO & Partner al agenţiei de marketing digital.

Odată cu creşterea veniturilor pe nişa de cadouri, au crescut costurile de marketing pentru promovare online, mai exact CPC (cost per click) este mai mare cu 30% faţă de anul trecut.

Astfel, bugetele lunare alocate de companii variază între 1.000 de euro şi 200.000 de euro pentru promovare prin campanii PPC (Google Shopping Ads, Facebook Ads) şi campanii SEO, cu scopul de a creşte numărul de clienţi, vânzărilor şi valoarea comenzii medii, dar şi creşterea vizibilităţii brandului.