- Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar.
- Proiectul de act normativ este intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”.
- Acesta reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.
Un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver a fost introdus miercuri în Senatul SUA, a anunţat Ambasada României în SUA.
Advertisment
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ambasadei României în SUA, senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eşalonul conducerii democrate din Senat, şi Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.
Iniţiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România.
Recomandări
„Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.
Conform Ambasadei, proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american privind desemnarea României ca stat participant şi încurajează Guvernul României să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program.
Partenerii noștri