• În data de 29 septembrie 1903 a fost inaugurat Parcul Nicolae Romanescu din Craiova
  • Este al treilea, ca mărime, din Europa
  • În parc se află “Podul suspendat”, o construcţie realizată de antreprenorul francez Ferdinand Arnodin, inventatorul podurilor mobile

„Mai nou” nu înseamnă întotdeauna „mai bine”, te-ai convins și tu de asta.
Cele mai multe dintre localităţile de la noi nu doar că nu îşi valorifică istoria. O îngroapă cu bună ştiinţă. De aceea, îţi propun să ne uităm în urmă. Hai să îți arăt cum era Craiova.

În 1450, boierii Craiovești au înființat Marea Bănie a Craiovei. Era a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească. După domnie.

Craiova are și astăzi unul dintre cele mai mari şi romantice parcuri din Europa. Proiectat de un francez.

Recomandări

FOODSERVICE FOR YOU
ȘTII DE VREME?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE VEZI AZI?
SCHIMBĂ CARIERA?

În şase ani, Parcul Nicolae Romanescu a fost construit de la zero de Edouard Redont. El a creat văi, dealuri, drumuri, alei şi poteci. Puse cap la cap, acoperă 35 de kilometri.

El a redesenat lacul şi a proiectat Podul Suspendat, care a rezistat fără reparaţii mai bine de o sută de ani. Din parc până în centrul oraşului sunt peste 200 de case de patrimoiu şi monumente istorice. Fiecare cu povestea ei.