• Prima zi de Paște aduce temperaturi maxime de doar 17 grade Celsius în București, iar în estul ţării şi în sud-vest vor fi ploi.
  • Peste 500 de permise auto reținute de polițiști în Sâmbăta Mare, au fost semnalate aproape 800 de infracțiuni, 33 de persoane fiind reținute.
  • După masa de Paște, ieși la o plimbare prin Capitală. Festivaluri de Paște te așteaptă în parcul IOR și parcul Sebastian, iar pe Calea Victoriei au rămas deschise multe cafenele, restaurante și gelaterii.
  • Paștele vine cu o tradiție neobișnuită în Haux, un orășel din Franța. Locuitorii fac o omletă uriașă din 4.500 de ouă în centrul orașului pe care o mânâncă 1.000 de locuitori.
  • Este al doilea Paște pe front pentru Ucraina. Trupele ucrainene din apropierea graniței cu Belarus au sărbătorit Paștele cu pască și ouă roșii.
  • Imediat după Polonia, Ungaria a interzis sâmbătă importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina, pentru că provoacă daune grave fermierilor locali.
  • Olanda extinde legea privind eutanasierea astfel ca ea să fie posibilă și pentru copii de la un an în sus care au boli în stadii terminale.
  • Portofino impune reguli noi pentru turiști. Până pe 15 octombrie nu mai ai voie să te oprești în centru să faci poze între ora 10.30 și 18.00, pentru a evita super-aglomerarea zonelor din centru. Amenzile sunt cuprinse între 68 şi 275 euro.
  • Xiaomi va prezenta pe 18 aprilie noul Xiaomi 13 Ultra, brăţara de fitness Xiaomi Band 8, dar și tableta Pad 6.
  • Super Mario Bros. Movie devine cel mai de succes film bazat pe jocuri video, cu încasări de peste 500 de milioane de dolari în întreaga lume.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE