• Ion Cristoiu: Remarc a nu ştiu cîta oară şi cu aceeaşi adîncă tristeţe ce bine scriam cînd eram tînăr. Cred că forţa textului izvora din scurtimea sa. Acum mă lăbărţez pe multe pagini, convins că timpul avea şi pentru mine răbdare.
  • Ion Cristoiu: Dintre toate iniţiativele paginii, realizate săptămânal, dar publicate doar din cînd în cînd, am reţinut, printre altele, relatarea Întîlnirii cu studenţii de la Limba şi literatura română a lui Marin Preda pentru o discuţie despre noul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, dar şi despre Delirul, un alt succes enorm de librărie al lui Marin Preda.
  • Ion Cristoiu: Reportajul a fost publicat în ediţia din 5 aprilie 1980. Semnat de Alex Ştefănescu, e un excepţional document de Istorie literară. Din două motive. E despre Marin Preda şi e semnat de cel mai mare istoric literar al nostru, Alex Ştefănescu.

Ion Cristoiu: Remarc a nu ştiu cîta oară şi cu aceeaşi adîncă tristeţe ce bine scriam cînd eram tînăr. Cred că forţa textului izvora din scurtimea sa. Acum mă lăbărţez pe multe pagini, convins că timpul avea şi pentru mine răbdare.

Parada cuvintelor. Am dat gata pagina Opinia literară şi artistică înfiinţată de mine în Scînteia tineretului, precursoare a Suplimentului literar artistic al Scînteii tineretului, pe 20 septembrie 1980. Am reţinut în vederea publicării în Jurnalul gîndurilor mele puţinele texte scrise de mine pentru această pagină. Le-am semnat cu pseudonimul Ion Sireteanu. Erau văzute de mine ca nişte flecuşteţe, care nu meritau angajarea semnăturii. Unele aveau un conţinut polemic. Se numeau la vremea respectivă înjurături. Şi de regulă în lumea literară înjurăturile se strigau din ascunzişul boschetului care era pseudonimul. O singură excepţie descopăr c-am făcut. O notiţă despre un serial semnat de Eugen Barbu în Săptămîna. Nu ştiu de ce am decis să-l semnez cu Ion Cristoiu. Era, poate, importanţa subiectului – limbajul lui Caragiale. Era, poate, întoarcerea bunăvoinţei arătate de Eugen Barbu la rubrica de scandal Săptămîna pe scurt faţă de iniţiativa paginii de Cultură de la Scînteia tineretului. Reproduc aici notiţa tipărită în ediţia din 5 iulie 1980 a paginii Opinia literară şi artistică:

„Parada cuvintelor

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Începînd cu numărul din 16 mai 1980 al revistei «Săptămîna» serialul «Caragiale» al lui Eugen Barbu îşi propune să ne ofere «o scrutare a bazinului lexical în care a pescuit sau nu, asta n-are nici o importanţă, Caragiale». Aparentă întreprindere de arhivistică literară şi, prin aceasta, înşelătoare pentru spiritele academice, convinse că dreptul de a fi abundent în citate aparţine în exclusivitate tratatelor universitare, această nouă etapă a serialului semnat de Eugen Barbu este, în fapt, un mare spectacol al voluptăţii pe care ne-o pot procura cuvintele atunci cînd ele sînt urmărite în cărţi şi în lume de un voluptuos al cuvintelor El însuşi maestru al cuvîntului, în care explorează cu plăcere adîncurile de plasticitate, Eugen Barbu, realizează prin această trecere în revistă a posibilelor cuvinte şi expresii «care l-ar fi putut interesa pe Caragiale» o convingătoare paradă a unui univers lingvistic care explică, poate, apariţia unor genii lingvistice româneşti ca Eminescu, Caragiale, Arghezi.”

*

Climatul Echinox. Am greşit scriind că notiţa despre Eugen Barbu a fost singurul text semnat de mine în pagina Opinia literară şi artistică a Scînteii tineretului cu numele meu şi nu cu pseudonimul Ion Sireteanu. Sîmbătă, 12 iulie 1980, profitînd de o anume acalmie în viaţa şi activitatea lui Nicolae Ceauşescu, am publicat în pagină un text dedicat Echinoxului. Îl reproduc pentru valoarea sa:

„Climatul «Echinox»

Dacă e să trecem în revistă realizările din ultimii ani în domeniul afirmării tinerilor creatori, incontestabil climatul «Echinox» mi se pare printre cele mai semnificative. Spun, climatul «Echinox» şi nu revista «Echinox» pentru că marea şansă în spaţiul afirmării tînărului creator reprezentată de «Echinox» nu este atît existenţa lunară a unui spaţiu tipografic pus în exclusivitate la dispoziţia tinerilor scriitori şi publicişti, cît mai ales acţiunea constantă a unui climat moral şi intelectual propice depistării şi afirmării tinerelor talente. O revistă care să-şi pună la dispoziţia tinerilor spaţiul tipografic – condiţie revendicată drept necesară şi suficientă pentru afirmarea talentelor în unele intervenţii publicistice mai ambiţioase – nu înseamnă automat şi rezolvarea atît de controversatei probleme a afirmării tinerilor creatori. Iată, de exemplu, «Echinox» e o simplă revistă studenţească de institut, fără a beneficia, în raport cu celelalte reviste studenţeşti, de avantaje deosebite. Cu toate acestea nici o revistă studenţească nu se poate mîndri ca «Echinox» cu marele număr de scriitori şi publicişti prezenţi astăzi în viaţa literar-artistică a ţării. Aceasta pentru că «Echinox», înainte de a fi un spaţiu publicistic, e un spaţiu moral şi intelectual, acel spaţiu atît de necesar nu numai depistării tinerilor creatori, dar şi formării lor ca scriitori şi ca oameni. «Echinox» înseamnă, de exemplu, un spaţiu în care tînărul creator s-a bucurat şi se bucură de îndrumarea atentă a magiştrilor fără ca această îndrumare să devină tutelă sîcîitoare. Constantin Daicoviciu, Mircea Zaciu, Ştefan Pascu, Ion Vlad sînt doar câteva dintre numele magiştrilor la a căror înălţime de gînd s-au format promoţiile «Echinox». Apoi, «Echinox» înseamnă un climat moral şi intelectual al cărui fundament îl reprezintă echilibrul. Echilibru între generozitate şi exigenţă, între orgoliul tînăr şi cenzura rigorii morale şi intelectuale. Se mai crede de către unii tineri creatori că afirmarea unei noi generaţii literar-artistice e direct condiţionată de virulenţa revendicărilor, de puterea cu care tinerii scriitori şi publicişti îşi strigă în scris genialitatea şi şi-o diferenţiază de a celorlalte generaţii. Anumite manifestări ale membrilor Cenaclului de luni, culminând cu încercarea lui Traian T. Coşovei de a ne releva în ultimul număr din «Convingeri comuniste» prezenţa tinerilor poeţi bucureşteni la «Zilele culturii călinesciene» ca un eveniment istoric nu numai pentru camera de hotel în care au dormit (nr. 413), dar şi pentru contemporaneitate, ne atrag atenţia asupra riscurilor pe care le cuprinde o greşită înţelegere a afirmării tinerilor creatori. Nimic din astfel de manifestări de orgoliu exagerat în paginile revistei «Echinox», pagini cenzurate discret de rigoarea, morală şi intelectuală a redactorilor, a conducătorilor colectivului redacţional Ion Pop şi Marian Papahagi, orgoliul tânăr în echilibru cu maturitatea. Da, în acest echilibru constant preluat de nenumăratele generaţii echinoxiste de la prima generaţie de redactori ai revistei, astăzi deja afirmată în viaţa culturală a ţării, stă unul din secretele climatului «Echinox» de afirmare a tinerilor creatori.”

Minus insistenţa niţel comunistă pe Afirmarea tinerilor creatori, ca şi cum aceasta ar fi fost o politică de stat, întreg textul e publicabil. De aia l-am şi reprodus aici.

Remarc a nu ştiu cîta oară şi cu aceeaşi adîncă tristeţe ce bine scriam cînd eram tînăr. Cred că forţa textului izvora din scurtimea sa. Acum mă lăbărţez pe multe pagini, convins că timpul avea şi pentru mine răbdare. Atunci scriam în viteză, presat de timpul care se scurgea nemilos şi de care aveam nevoie pentru a-mi face jobul de redactor şef adjunct. De fapt şi acum, dacă mi se pune pistolul în coastă scriu ca şi cum aş trage cu arma.

Dintre toate iniţiativele paginii, realizate săptămânal, dar publicate doar din cînd în cînd, deoarece materialele oficiale cu Tovarăşul scoteau din ziar, pentru a-i face loc cu prioritate, exactitate, textele despre Cultură, fie şi pentru că ele puteau aştepta mult şi bine, nefiind la zi, cum se spunea în limbaj redacţional, am reţinut, printre altele, relatarea Întîlnirii cu studenţii de la Limba şi literatura română a lui Marin Preda pentru o discuţie despre noul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni, dar şi despre Delirul, un alt succes enorm de librărie al lui Marin Preda. Reportajul a fost publicat în ediţia din 5 aprilie 1980.

Voi OCR-iza textul şi-l voi publica. Semnat de Alex Ştefănescu, e un excepţional document de Istorie literară. Din două motive. E despre Marin Preda şi e semnat de cel mai mare istoric literar al nostru, Alex Ştefănescu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro