• Inflația suedeză a scăzut sub 10% în luna mai, conform statisticilor oficiale.
  • Experții sunt de părere că turneul lui Beyoncé ar fi influențat creșterea inflației.
  • Începutul turneului mondial al superstarului „pare să fi colorat inflația”, spune un economist.

Inflația suedeză a scăzut sub 10% în luna mai, conform statisticilor oficiale, dar a fost totuși mai mare decât se așteptau economiștii. Unii analiști sunt de părere că superstarul Beyoncé a „influențat procesul de creștere a inflației”, odată cu concertele din Stockholm, cu prilejul turneului său mondial, scrie The Guardian.

O scădere a prețurilor la electricitate și la alimente a contribuit la scăderea ratei inflației în luna mai, a declarat Statistica Suediei, în timp ce costurile anumitor bunuri și servicii au crescut. „De exemplu, vizitele la hoteluri și restaurante, serviciile de recreere și îmbrăcămintea”, a precizat agenția.

Michael Grahn, economist-șef pentru Suedia la Danske Bank, a spus că prezența lui Beyoncé la Stockholm ar putea explica faptul că rata inflației a fost mai mare decât se aștepta. „Începutul turneului mondial al lui Beyoncé în Suedia pare să fi influențat inflația lunii mai”, a spus Grahn într-o postare pe rețelele sociale.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Grahn a precizat că „probabil” concertul artistei din luna mai a reprezentat 0,2 din cele 0,3 puncte procentuale adăugate la inflație de prețurile la hoteluri și restaurante. Zeci de mii de fani s-au adunat la Stockholm la mijlocul lunii mai pentru a urmări cele două concerte care au dat startul primului său turneu solo din ultimii șapte ani.

Conform estimărilor, la fiecare concert au participat 46.000 de persoane, unele fiind nevoite să rămână în afara capitalei, din cauza hotelurilor pline. Oficialitățile au raportat că unii fani au călătorit din străinătate pentru a vedea spectacolele, profitând de valoarea mică a monedei suedeze și de prețurile mai mici ale biletelor.

Un economist a declarat pentru Financial Times că Suedia s-ar putea confrunta cu o creștere similară a inflației atunci când Bruce Springsteen va susține trei nopți de concerte la Göteborg, în iunie. Inflația în Suedia a atins un vârf în decembrie, de 12,3%, un maxim de peste 30 de ani, apoi a încetinit ușor în ianuarie la 11,7%, dar a revenit în mod neașteptat la 12% în februarie.

Citește și: