• Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina, potrivit unor oficiali occidentali şi chinezi, citaţi de FT.
  • Acţiunea preşedintelui chinez indică faptul că Beijingul este îngrijorat de războiul Rusiei, chiar dacă oferă sprijin tacit Moscovei.
  • Persoane apropiate Kremlinului susţin, totuşi, că liderul rus a decis în mod independent că armele nucleare tactice nu ar oferi Rusiei un avantaj, după ce a analizat scenarii cu rezultatele utilizării acestora.

 Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina, potrivit unor oficiali occidentali şi chinezi, citaţi de Financial Times.

Mesajul faţă în faţă a fost transmis în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez la Moscova în luna martie. De atunci, oficialii chinezi şi-au asumat în privat meritul de a-l convinge pe preşedintele rus să renunţe la ameninţările sale voalate de a folosi o armă nucleară împotriva Ucrainei.

Descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de armă a fost esenţială pentru campania Chinei de reparare a legăturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang înalt al guvernului chinez pentru FT.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

China s-a opus în mod constant folosirii armelor nucleare în Ucraina. Dar mulţi dintre susţinătorii Kievului s-au îndoit de angajamentul Beijingului faţă de o astfel de descurajare, având în vedere parteneriatul ,,fără limite” al lui Xi cu Putin.

Cu toate acestea, avertismentul lui Xi le-a dat speranţa că Beijingul îşi susţine retorica publică în spatele uşilor închise – şi că ameninţă potenţial cu consecinţe care ar fi suficiente pentru a-l împiedica pe Putin să folosească o armă nucleară.

,,Chinezii îşi asumă creditul pentru transmiterea mesajului la toate nivelurile” , a declarat un înalt oficial al administraţiei americane.

Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, a declarat în martie că vizita lui Xi ,,reduce riscul unui război nuclear şi ei [chinezii] au spus-o foarte, foarte clar” .

Persoane apropiate Kremlinului susţin, totuşi, că liderul rus a decis în mod independent că armele nucleare tactice nu ar oferi Rusiei un avantaj, după ce a analizat scenarii cu rezultatele utilizării acestora. Un atac nuclear ar transforma, probabil, zonele pe care Putin le-a revendicat pentru Rusia într-un pustiu iradiat şi ar împiedica avansarea forţelor sale, au declarat oficialii.

Alexander Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia spune însă că, în ultimă instanță, nici chiar China nu ar putea împiedica Rusia să folosească armele nucleare: ,,Acestea sunt asigurarea ultimă pe care Putin o are că nu va pierde catastrofal acest război” , a comentat Gubaev pentru FT

Citește și

Cocaină la Casa Albă. Serviciile Secrete ale SUA cercetează prezența drogurilor la reședința lui Joe Biden

Păsările pot „divorța” din cauza promiscuității sau a perioadelor lungi de separare

Compania căilor ferate din Franța a fost amendată pentru că un tren a călcat o pisică