• Alexandru Rafila, trimite un control la Spitalul Municipal Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar, în fața spitalului.
  • Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
  •  Femeia și bebelușul sunt în stare stabilă, însă vor mai sta internați 3-5 zile, pentru a monitoriza eventuale schimbări ale analizelor și pentru evitarea unor riscuri septice.

Directoarea spitalului, amendată cu 4.000 de lei

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Maria Mioara Comana, a declarat, luni, în conferinţa de presă de la Ministerul Sănătății, care sunt rezultatele preliminare ale controlului de la spitalul din Urziceni.

Ea a precizat că directoarea spitalului a fost amendată cu 4.000 de lei, suma maximă ca persoană fizică. Aceeași amendă a fost primită și de asistenta care se afla de gardă când a sosit femeia aflată în travaliu și care apio a născut pe trotuar.

Declarațiile poliției cu privire la situația de la spitalul din Urziceni

Poliţiştii din Ialomiţa au deschis dosar de cercetare penală pentru abuz în serviciu, în cazul femeii care a născut în faţa Spitalului Urziceni.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„Ca urmare a imaginilor apărute în mediul online, cu privire la o femeie care naște în fața unei unități medicale, în județul Ialomița, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița este abilitat să comunice următoarele: La data de 31 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița s-au sesizat din oficiu, deplasându-se la unitatea medicală în cauză, urmând a se efectua verificări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul poliției. 

Reacția oficială a Ministerului Sănătății

„Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe. În jurul orei 5, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor 2 copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată, însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale. Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere. Din primele informatii, se pare că pacienta nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la mașina Ambulanței, ceea ce a determinat declanșarea nașterii în spațiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanței”, se arată în reacția oficială a Ministerului Sănătății.

ȘTIRE OFICIALĂ

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, trimite Inspecţia Sanitară la Spitalul Municipal Urziceni, unde o femeie a născut pe trotuar, în fața spitalului, pentru că nu ar fi fost primită înăuntru.

„Am văzut imaginile. În momentul de faţă, Inspecţia Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact întreaga situaţie şi vă vom pune toate inftomaţiile pe care le avem la dispoziţie precum şi măsurile care au fost luate în cazul în care ele se impun”, a spus ministrul Alexandru Rafila, scrie Mediafax.

Din primele informații, se pare ca femeia nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la mașina Ambulanței. „Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită”, a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Imaginile cu femeia aflată în travaliu și care naște pe trotuar ajutată de un echipaj de la Ambulanță s-au viralizat. Se pare că femeia, care este surdo-mută, nu ar fi fost primită în spital, spun martorii.

Cel care filmează spune: „Spitalul din Urziceni, fraților! Naștere în curtea spitalului! (…) Spitalul din Urziceni, oameni buni, spital din România”. La un moment dat, se aude plânsul bebelușului, iar membrii echipajului de la Ambulanță strigă: „Gata! Bravo!”.

Reprezentanții spitalului spun că femeia era deja întinsă pe jos și se afla în travaliu, astfel că nu a mai fost timp să se ajungă cu ea în spital. Acesta ar fi fost motivul pentru care echipajul de la Ambulanță a asistat nașterea.

Copilul și mama sunt în stare bună și sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, potrivit comunicatului.

Citește și: