• 60% dintre români au încredere în A.I. și în firmele care o folosesc.
  • America, Belgia și Noua Zeelandă nu au încredere în A.I.
  • Tinerii învață programare de frică să nu fie înlocuiți de A.I.

România iubește inteligența artificială. 6 din 10 români spun că au încredere în inteligența artificială și în firmele care o folosec, că A.I. nu discriminează, că ne protejează datele și că este „o forță fantastică” care va schimba planeta în bine. La polul opus, doar 3 din 10 americani, belgieni și nouă zeelandezi au încredere în inteligența artificială.

Dragostea pentru inteligența artificială aduce cu ea și posibilități pentru firmele românești. 150 de startup-uri din România folosesc inteligența artificială – de 3 ori mai multe decât anul trecut. Antreprenorii sunt optimiști. Vor să atragă peste un milion de euro în acest domeniu în următorii 3 ani. Tinerii, în schimb, sunt îngrijorați că inteligența artificială o să-i înlocuiască – așa că au început să învețe programare.

OpenAI a lansat GPTBot

OpenAI a lansat aplicația GPTBot și i-a dat o misiune simplă. Să acumuleze cât mai multă informație de pe internet și să-l învețe cât mai multe pe ChatGPT. Românii se declară mai deschiși față de beneficiile Inteligenței Artificiale, iar 2 din 3 se așteaptă ca în curând IA să le schimbe profund viața, arată un sondaj Ipsos realizat în rândul cetățenilor din 31 de țări.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

O constantă o reprezintă diviziunea dintre piețele emergente, în general entuziaste față de inteligența artificială, și țările cu venituri ridicate, care se tem de ea. Încrederea și entuziasmul față de A.I. tind, de asemenea, să fie mai mari în rândul generațiilor mai tinere, în special în rândul generației Z, precum și în rândul celor cu un venit sau un nivel de educație mai ridicat.

Românii sunt și de această dată mai optimiști: 63% (față de 56% media globală) spun că au încredere în inteligența artificială că nu discriminează nici un grup de oameni. De asemenea, 62% (față de 52% la nivel global) au încredere în companiile care folosesc inteligența artificială la fel de mult ca și în alte companii. 61%, față de 50% pe plan mondial, au încredere în companiile care folosesc inteligența artificială că le vor proteja datele cu caracter personal.

„Din tot ce am auzit, acest ChatGPT este programat să învețe să își dea singur update-uri. Ăla va fi sigur punctul în care va fi scăpat de sub control”, a spus artistul Jean Gavril la Aleph News.

Românii, între ignoranță și pragmatism

Românii oscilează între ignoranță, pragmatism și, posibil, naivitate. „Nu am ales încă unde ne plasăm, într-un peisaj în care ne declarăm mai informați, mai optimiști și mai puțin amenințați de avansul inteligenței artificiale, într-un discurs aproape paralel cu cel al restului lumii occidentale și încă nu știm cu adevărat ce reprezintă IA și nu înțelegem toate implicațiile – pozitive sau negative – pe care le poate avea”, spune Alina Stepan, Country Manager Ipsos România.

„Este foarte greu în momentul de față să vezi perlele, piesele bune și frumoase pentru că toată lumea are acces la YouTube, platformele de streaming. Oricine este artist astăzi. Poate să scrie un cântecel și să îl lanseze. Vine acum A.I. și zice că poate scrie un milion cântece, nu unul, 10 milioane de cântecele și așa le va face și rapid că unui om i-ar lua foarte mult să facă asta. Va face aceste milioane de cântece și se va baza pe cantitate, nu pe calitate și s-ar putea să fim surprinși că ar putea avea succes multe dintre ele, cel puțin, puse în algoritmii Spotify și vor câștiga mulți bani. Vin eu și întreb. A apărut piesa lui Michael cântată cu vocea lui The Weeknd și a urcat în topuri. Piesa fiind făcută de A.I., cine ia încasările, Michael sau The Weeknd?”, a spus artistul Jean Gavril la Aleph News.

La nivel global, doar jumătate (49%) spun că produsele și serviciile bazate pe inteligență artificială le-au schimbat semnificativ viața de zi cu zi în ultimii trei până la cinci ani. Cu 54%, românii se situează doar puțin peste media globală în ce privește impactul perceput al inteligenței artificiale asupra vieții lor.

OpenAI a lansat un crawler web pentru a îmbunătăți modelele de inteligență artificială precum GPT-4. Denumit GPTBot, sistemul parcurge Internetul pentru a antrena și a îmbunătăți capacitățile AI. Utilizarea GPTBot are potențialul de a îmbunătăți modelele AI existente atunci când vine vorba de aspecte precum acuratețea și siguranța.

Citește și