• Cercetătorii au antrenat un algoritm pentru a detecta originile vinurilor.
  • Cei care falsifică vinul vor fi avea un adversar redutabil – Inteligența Artificială.
  • Falsificarea vinurilor provoacă în Europa pierderi de 3 miliarde de euro anual.

Un program de învățare automată folosit pentru a analiza compușii dintr-o sticlă de vin poate indica cu precizie podgoria din care provine băutura.

Falsificarea vinurilor provoacă în Europa pierderi de 3 miliarde de euro anual, iar cazurile recente arată amploarea rețelelor infracționale implicate în acest sector. La începutul anului, membrii unei grupări au fost condamnați pentru că au adus cisterne cu vin spaniol de masă în Franța pentru a-l vinde drept vin franțuzesc. Frauda s-a derulat de-a lungul mai multor ani, implicând echivalentul a aproape 5 milioane de sticle, dintre care unele au fost reambalate ca vin de Bordeaux, scrie The Guardian.


Deși depistarea fraudelor este principala aplicație a programului, acesta ar putea fi folosit și pentru monitorizarea calității vinului în timpul procesului de producție, pentru ca producătorul să-și dea seama că acesta este bine amestecat. „Amestecarea vinurilor este pasul cheie în a face Bordeaux și o șampanie grozavă. Până acum, acest lucru este făcut de câțiva producători care sunt plătiți cu o avere pentru abilitățile lor. Având astfel de instrumente, ar fi mult mai ieftin să faci amestecuri grozave, ceea ce le-ar aduce beneficii tuturor”.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Cum au antrenat oamenii de știință Inteligența Artificială

Aceștia au folosit un program informatic de învățare pentru a distinge vinurile pe baza diferențelor subtile din concentrațiile de compuși, ceea ce a permis identificarea originii unei băuturi nu doar într-o regiune viticolă anume, ci chiar în podgoria din care au fost culeși strugurii.


Pentru a antrena programul, cercetătorii au folosit cromatografia de gaze, tehnică utilizată pentru a analiza 80 de vinuri produse în peste 12 ani în șapte crame din regiunea franceză Bordeaux. Tehnica este folosită de regulă în laboratoare pentru a identifica și separa compușii pe care îi conțin vinurile.
În loc să încerce să depisteze compușii individuali care disting un vin de altul, algoritmul ia în calcul toate substanțele chimice detectate în vin pentru a determina cea mai clară semnătură pentru fiecare.

Programul afișează rezultatele pe o grilă bidimensională, unde se grupează vinurile cu semnături similare.
„Primul lucru care se vede este că există grupuri care corespund unei anumite podgorii. Asta le-a spus cercetătorilor că există o semnătură chimică specifică fiecărei crame. Este modelul general de concentrații al multor molecule care distinge o podgorie. Fiecare este o simfonie: nu există o singură notă care să le deosebească, este întreaga melodie.

Citește și