- România Educată a mai suferit o înfrângere. Au venit rezultatele la testele PISA, acolo unde ne dăm seama cât de bine știu tinerii să înteleagă un text pe care l-au citit, să se adapteze la matematică și să inteleagă si științele. Față de acum 5 ani, România a mai coborât – dar avem o consolare balcanică. Bulgarii sunt sub noi.
- Cine să ne mai înțeleagă? Oamenii post-pandemie! Ne place să revenim după ce părăsim. Și plecăm iar. Psihologii americani îl numesc bread-crumbing. Vine de la firimituri de prezență, de atenție, de sentimente. Discutăm azi cu un psiholog…
- Instagram știe cum vei fi în trend la anul. Haine mai puține și mai bine combinate! Haina îl face pe om… mai prietenos cu mediul în 2024. Revin la modă și hainele la mâna a doua, atât luate de pe internet cât și direct din magazine.
„5 week-end-uri de mers la votare anul viitor? Am innebunit?” Șeful PNL, Nicolae Ciucă se teme că românii vor obosi de atâta mers la vot în 2024 și vine cu un plan prin care să mai lipească din iesirile electorale. Marea Comasare. Ciucă spune că a discutat cu partenerii de coaliție despre asta. Așa că e posibil ca atunci când alegi președintele să alegi si parlamentul, ca pe vremuri. - Zuckerberg își strânge armata anti-Musk so anti Bill Gates. „Facem impreună Inteligența Artificială. Dar o conduc eu!” spune șeful Meta – care ii are ca aliati siguri gigantii: Intel, Oracle, IBM sau Fundația Natioanala pentru Științe din SUA.
- Cum scapă olandezii de turiștii care beau prea mult și fac prea multă gălăgie. Te fac cetățean de Amsterdam. Să trăiesti si tu ca ei si să vezi și tu cum e. Nu primești nici o proprietate.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri