Suntem între cele mai importante târguri de tehnologie din lume – CES s-a terminat iar Mobile World Congress stă să înceapă la Barcelona.
În Las Vegas au văzut lumina zilei tehnologiile la care ne uitam în urmă cu un an ca la ceva ce poate să ajungă în viețile nostre într-un viitor îndepărtat.
Am văzut televizoare trasparente – te uiți și la ele și prin ele în același timp. Partea bună e că cu puțină răbdare și cu câteva sute de mii de dolari o să ai așa ceva în casă cât de curând. Am văzut mașini cu roți care virează la 90 de grade ca să intri în locul ăla de parcare strâmt, dintr-o singură mișcare. Aceleași mașini care își propun să fie spații de entertainment pe roți – doar nu o să mai conduci tu în viitor. Au un display gigantic în bord – de la șofer până la pasager și ecrane serioase în tetiere. Poți să te joci sau să te uiți la filme cât timp mașina ta te duce acasă sau în vacanță. Mașinile astea ajung pe străzi în câțiva ani.
Dar la CES nu a fost numai despre entertainment și mobilitate – producătorii sunt îngrijorați și de sănătatea noastră. Așa că ne-au prezentat oglinda care te trimite la medic. Are o cameră și mai mulți senzori cu care îți monitorizează semnele vitale și te anunță când ai probleme serioase. Tot la CES am văzut și ochelarii care îi ajută pe nevăzători să simtă lumea și care vor să îi înlocuiasca pe câinii ghizi. Ochelarii ăștia scanează mediul înconjurător și cu ajutorul vibrațiilor le dau oamenilor indicații despre drum și despre pericolele din apropiere. Cea mai tare parte la ei e că sunt făcuți de o echipă de români.

Recomandări

LEGEA MARȚIALĂ ÎN COREEA DE SUD
TRUMP, FASCINAT DE PUTERE
CUM TE VEDE OCCIDENTUL?
CINE GUVERNEAZĂ ROMÂNIA?
TRUMP AVERTIZEAZĂ HAMAS
DESCHIZI MAȘINA CU CEASUL