• Festivalului Classix a ajuns la a V-a ediție.
  • Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix 2024 în 8 capitole.
  • Festivalul susține tinerii artiști și facilitează accesul publicului la evenimente prin bursele Classix in Art.


Timp de 8 zile, conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu. Tematica ediției promovează o legătură profundă și personală între public și muzică.

Ce aduce nou ediția a V-a?

„A V-a ediție aduce pe scena festivalului nostru peste 50 de artiști internaționali, din 12 țări. Dacă la primele ediții aveam artiști din Cehia, Franța, Polonia și așa mai departe, se pare că anul acesta vom avea inclusiv artiști din Italia și pentru aceasta suntem foarte încântați. Practic festivalul nostru a trecut de granițele europene pentru că vom avea inclusiv artiști din Coreea. Vor fi 8 seri de concerte, vor fi o serie de concerte în diferite locații emblematice ale orașului nostru, iar aici amintesc primul concert unde mă aflu și acum pentru că imediat debutează festivalul la catedrala romano-catolică, un concert tradiție pe care l-am început încă din 2020. Vom ajunge la Palatul Culturii, la Casa de Cultură a Studenților, la Sala Unirii și practic seară de seară vom da culoare muzicii clasice prin intermediul artiștilor invitați și a artelor vizuale pe care le avem”, susține Patricia Brohanschi, fondator Classix Festival.

Care este punctul forte al festivalului?

„În principal vin pentru aventură clasică contemporană pe care le-am propus-o. Încă de la prima ediție ne-am dorit să aducem muzica clasică mai aproape de publicul larg, mai aproape de publicul tânăr, de aceea vor putea să experimenteze seară de seară concerte inedite cu ajutorul video proiecțiilor, practic aduce muzica clasică într-o variantă ușor diferită față de cum sunt obișnuiți oamenii în mod normal”

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Cum se schimbă publicul de la an la an?

Încă de la prima ediție am avut plăcuta surpriză să vedem că tinerii au răspuns pozitiv invitației noastre de a se alătura festivalului la nivel de public. Se pare că an de an publicul devine din ce în ce mai fidel. Anul trecut, de când am introdus primele abonamente s-au dat înainte să lansăm aș putea spune și în general concertele sunt foarte dorite de publicul nostru. Biletele se dau în continuare, iar interesul este extraordinar de mare și îl vedem în sălile pline de concerte”, a explicat Patricia Brohanschi pentru Aleph News.

Citește și