• Brad Pitt și Penélope Cruz reușesc cu brio să demonstreze că sunt doi dintre cei mai buni actori de la Hollywood.
  • Chanel a deschis show-ul de la Săptămâna Modei de la Paris cu acest omagiu adus unui clasic al cinematografiei franceze, dar și stațiunii franceze Deauville.
  • Cei doi actori au reconstituit scene din filmul lui Claude Lelouch din 1966, „Un bărbat și o femeie/ Un homme et une femme.

Cei doi actori au apărut într-un filmuleț în deschiderea prezentării noii colecții Chanel, în care schimbă priviri cu subînțeles, după care se îmbarcă într-o aventură clandestină. Imaginile au fost inspirate din filmul lui Claude Lellouch, Un Homme et Une Femme, un film romantic despre o văduvă și un văduv care se îndrăgostesc. În doar 1 minut și 7 secunde, atât cât durează scurt-metrajul realizat special de designerul Virginie Viard pentru noua colecție Chanel toamnă-iarnă 2024-2025, Brad Pitt și  Penélope Cruz reușesc cu brio să demonstreze că sunt doi dintre cei mai buni actori de la Hollywood.

De altfel, Chanel a deschis show-ul de la Săptămâna Modei de la Paris cu acest omagiu adus unui clasic al cinematografiei franceze, dar și stațiunii franceze Deauville, apelând la Brad Pitt și Penélope Cruz pentru a reconstitui scene din filmul lui Claude Lelouch din 1966, „Un bărbat și o femeie/ Un homme et une femme.

În public a fost prezentă doar Penelope Cruz, Brad Pitt fiind absent fizic de la show-ul de modă, iar printre vedetele invitate, pe catwalk sau în public, s-au mai numărat Gigi Hadid, Zoey Deutch, Vanessa Paradis, Charlotte Casiraghi, Margaret Qualley, Angele.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK
27 DE CICLIȘTI ROMÂNI MERG LA CAMPIONAT
BRITANICII CAUTĂ PROFESORI ÎN ROMÂNIA

Citește și