• OCDE este clubul celor mai bogate țări democratice din lume.
  • Aderarea la club înseamnă, în primul rând, o imagine mai bună în ochii investitorilor străini.
  • Pentru a face parte din club, România trebuie să îndeplinească mai multe criterii de natură economică şi socială.

Premierul României, Marcel Ciolacu anunță că România va adera la Organizația Cooperare și Dezvoltare Economică din 2026. OCDE este clubul select al celor mai bogate democrații din lume, unde România bate de mai mulți ani la ușă. Abia în 2022 au început negocierile de aderare, însă drumul este lung.

OCDE a emis, ieri, al doilea raport economic despre România. Economia va crește în 2024 cu 3,1%, conform raportului, dar inflația și implicit dobânzile s-ar putea să nu scadă la fel de mult precum erau așteptările inițiale. Guvernul trebuie să își rezolve urgent problema deficitului bugetar, mai arată raportul.

Răzvan Botea: „Un avantaj major ar fi îmbunătățirea imaginii țării noastre”

„La fel ca intrarea în Uniunea Europeană sau în NATO, aderarea la aceste organizații ar însemna în primul rând o imagine mai bună în ochii investitorilor străini. Această perspectivă ar pune România în aceeași categorie cu țări precum Statele Unite, Japonia, Germania, Franța. În al doilea rând, agențiile de rating ne vor evalua într-un mod diferit și există șanse să ne îmbunătățim ratingul de țară”, explică Răzvan Botea, editor ZF.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Citește și