• Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță punerea în dezbatere publică a unui proiect de ordonanță de urgență privind eliminarea taxei de soare pentru prosumatori. În România sunt peste 120.000.
  • Investitorii români au câştigat anul trecut 170 de milioane de dolari din criptomonede – arată o analiză realizată de Chain-alysis.
  • Îți alegi job-ul la ITandC. Ediția cu numărul 17 te așteaptă astăzi și mâine cu peste 60 de companii din domeniul tehnologiei și ingineriei. Unde? La Palatul Parlamentului.
  • Comisia Europeană alocă 500 de milioane euro pentru a intensifica producţia de muniţii, dintr-un total de 2 miliarde euro pentru consolidarea industriei de apărare a UE. Unul dintre cele 31 de proiecte vizate include şi România.
  • În urma discuției de la Berlin, Germania și Franța vor cumpăra arme pe piața internațională în beneficiul Ucrainei – ca semn al unității.
  • Simona Halep face parte din echipa României care va înfrunta în aprilie Ucraina, în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup. Lotul a fost format de fostul tenismen Horia Tecău.
  • 15.000 de pași pe săptămână ți-ar prelungi viața cu până la trei ani – spun cercetătorii de la Vitality și London School of Economic.
  • Inginerii NASA au primit un semnal de la sonda Voyager-1 aflată în spațiul interstelar, după 4 luni în care au pierdut legătura din cauza unei probleme de comunicație.
  • Intel își bate propriul record si lansează cel mai puternic procesor din lume – de 6 GHz. Cu un stfel de arsenal Intel promite că performanța jocului este cu 15% mai mare și că pentru creatorii de conținut care necesită multă putere de calcul, câștigul ar fi de 73%.
  • Care este cea mai cool stradă din lume? High Street, Melbourne din Australia – conform unui top realizat de revista Time Out.

Recomandări

NASRALLAH MOARE
NATO FACE ZID ANTI RUSIA ÎN FINLANDA
IDF ATACĂ HEZBOLLAH
PROMISIUNILE KAMALEI
CUM PROMOVĂM TURISMUL
PE UNDE CIRCULI