Să spargi cu lingurița caramelul unui crème brûlée este definiția fericirii. Cel puțin pentru Amélie. Când auzi de crème brûlée nu ai cum sa nu te gândești la scena iconică din filmul Amélie, al lui Jean-Pierre Jeunet, în care protagonista sparge cu satisfacție desertul pentru a ajunge la crema delicioasă. Scena a readus în actualitate unul dintre cele mai faimoase deserturi din toate timpurile, foarte asemănător cu crema catalană.
Crème brûlée-ul lui Amélie pare să provină din crema arsă englezească, care era servită la Trinity College din Cambridge. De fapt, rețete similare erau deja pregătite în mediul rural englez în secolul al XVI-lea: în timpul perioadei de muls, când surplusul de lapte era deosebit de bogat și femeile obișnuiau să pregătească o cremă dulce pentru a răsplăti munca grea a soților. Dar Prima rețetă tipărită provine din 1691. Aceasta a fost descoperită în cartea de bucate a lui Francois Massialot, bucătar la Palatul Versailles.
Spania a încercat, de asemenea, să își asume meritul, însă istoria cremei catalane este foarte diferită. Legende arată cum călugărițele catalane au fost cele care au inventat-o cu ocazia unui episcop în vizită: inițial trebuia să fie o budincă, dar a ieșit prea lichidă, așa că au presărat deasupra zahăr caramelizat fierbinte pentru a ascunde greșeala. Spre deosebire de verișoara sa franceză, crema catalană este aromatizată cu scorțișoară și se prepară cu lapte, fără adaos de smântână, într-o cratiță, în timp ce crème brûlée se prepară la bain-marie. Trăsătura distinctivă comună? Crusta îndrăgită de Amélie, care se obține prin arderea cu ajutorul unei brichete a zahărului presărat peste crema proaspăt coaptă.  Desertul a câștigat din ce în ce mai multă popularitate internațională, de exemplu în America, unde a fost servit chiar de Thomas Jefferson la Casa Albă. De asemenea, a apărut în toate revistele și cărțile de bucate americane din anii 1950 și 1960, dar descoperirea a venit odată cu „Le Cirque”, unul dintre cele mai rafinate restaurante din New York, care l-a inclus în meniul său. Desertul a dat apoi viață înghețatei crème brûlée, gogoșilor, și brioșelor. În București îl poți încerca la Les Bourgeois Bistro, La Samuelle sau la Simbio.

Recomandări

DUMINICA ASTA DU-TE LA VOT ȘI PUNE ȘTAMPILA PE ALB, ADICĂ PE NICIUNUL, SĂ VADĂ CĂ EXIȘTI!
100K VOTEAZĂ ÎN DIASPORA
RĂSPUNSUL MAE
FRAUDĂ LA VOT?
SUFERI DE BURNOUT?
EȘTI TRIST? AI LIBER!