- O analiză realizată de publicaţia POLITICO arată o listă cu şase posibile nume care ar avea şanse la conducerea Executivului UE.
- În această listă este menţionat şi preşedintele Klaus Iohannis, aflat pe poziţia a patra în lista posibililor candidaţi.
- Ceilalţi candidaţi sunt personalităţi politice europene importante.
O analiză realizată de publicaţia POLITICO arată o listă cu şase posibile nume care ar avea şanse la conducerea Executivului UE, în cazul în care actuala preşedintă, Ursula von der Leyen, nu şi-ar mai asigura un nou mandat de cinci ani.
Advertisment
În această listă este menţionat şi preşedintele Klaus Iohannis, aflat pe poziţia a patra în lista posibililor candidaţi. Ceilalţi candidaţi sunt personalităţi politice europene importante.
„El ar putea să rămână în România, să profite ca profesor de România educată pe care a lansat-o sau să rămână în politică. E prima dată postdecembrist, când observ o preocupare națională în legătură ca nu cumva președintele să nu prindă un job în afara țării. Nu are nicio legătură cu gloria țării. E o preocupare a sa pentru a arăta în ultimul an de mandat că nu e terminat”, a declarat publicistul și scriitorul Ion Cristoiu la Aleph News.
Recomandări
1. Mario Draghi
Mario Draghi a condus o coaliţie italiană cu o bază largă până când aceasta s-a dezintegrat în 2022, iar numele său apare adesea atunci când se vacantează funcţii de conducere la nivel internaţional. Fostul prim-ministru italian şi preşedinte al Băncii Centrale Europene a fost frecvent invocat ca un potenţial nume pentru succesorul lui Charles Michel, la preşedinţia Consiliului European.
Cu toate acestea, Draghi nu are o afiliere politică clară şi este greu de înţeles de ce Partidul Popular European ar ceda puternicul post de preşedinte al Comisiei unei persoane fără loialităţi politice clare.
2. Roberta Metsola
În calitate de actual preşedinte al Parlamentului European, Roberta Metsola a reuşit să se menţină deasupra disputei politice şi a dat dovadă de leadership în materie de politică externă.
POLITICO notează că, într-o postare pe Instagram, Metsola a fost văzută în timp ce se strângea cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi cu premierul polonez Donald Tusk , acesta fiind un posibil indiciu că are sprijin în locuri înalte.
Totuşi, fiind originară din Malta, o ţară mică, aceasta nu a deţinut până acum o experienţă executivă nici în ţara sa natală, nici la nivel european.
3. Christine Lagarde
În calitate de actual preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Lagarde ar bifa căsuţa experienţei de conducere la nivel înalt şi are şi avantajul suplimentar de a fi femeie.
Cu toate acestea, nu există niciun indiciu ca Lagarde să fie dispusă să părăsească BCE înainte de sfârşitul mandatului său de opt ani sau chiar că Elysée se gândeşte serios să-i propună numele.
4. Klaus Iohannis
POLITICO notează faptul că preşedintele Iohannis este văzut ca o mână sigură şi este un favorit al liderilor europeni, mai ales în rândul conservatorilor. Atât Macron, cât şi cancelarul german Olaf Scholz l-au lăudat pentru că şi-a menţinut ţara ancorată în tabăra pro-occidentală şi pro-europeană după invazia Rusiei în Ucraina.
În plus, decizia PPE de a-şi organiza congresul electoral la Bucureşti, în luna martie a acestui an, atestă poziţia sa în rândul liderilor conservatori ai grupului.
Publicaţia subliniază şi faptul că mulţi susţin că a venit vremea ca un est-european să conducă Executivul UE. Cu toate acestea, anunţul candidaturii sale la şefia NATO din luna martie nu a fost bine primit de către mai multe ţări vestice, în contextul în care olandezul Mark Rutte este favoritul Alianţei.
5. Andrej Plenković
Prim-ministrul croat face parte din familia PPE, la fel ca von der Leyen şi Iohannis, iar alegerea lui ca preşedinte al Comisiei Europene ar fi un semnal pozitiv pentru viitorii membri ai UE
Plenković a luat lumea prin surprindere cu anunţul că va conduce lista de candidaţi la europarlamentare a partidului HDZ, aflat la putere în Croaţia, făcându-i pe unii să suspecteze că vrea să abandoneze politica internă.
6. Thierry Breton
Thierry Breton, actualul comisar european pentru piaţa internă, reprezintă o altă opţiune pentru şefia Comisiei, acesta dând indicii că ar fi interesat să fie „planul B” în cazul în care Ursula von der Leyen nu ar mai obţine un nou mandat pentru următorii cinci ani.
Breton este şi cel mai mare critic al Ursulei von der Leyen în bula de la Bruxelles. El este cel care a făcut public faptul că după ce a fost nominalizată pentru un nou mandat la Executivul UE, Von der Leyen tot nu are sprijin unanim în interiorul PPE.
Citește și
- O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
- Noile opțiuni A.I. de la Photoshop provoacă nemulțumiri. Ce îngrijorări au profesioniștii legate de drepturile de autor
- Avertismentul dat de oamenii de știință: Peste jumătate din populația lumii s-ar putea îmbolnăvi de boli transmise de țânțari
Partenerii noștri