• Disconfortul termic este foarte ridicat în sudul țării.
  • Temperaturile resimțite depășesc local 40°C.
  • Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.

E cod portocaliu de caniculă în sudul țării și astăzi, cu temperaturi ce trec de 38 de grade, însă ploile mai răcoresc puțin atmosfera prin celelalte regiuni. Zilele următoare aduc o răcire, însă ploile torențiale vor fi tot mai numeroase.

Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă.

În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade.

Potrivit avertizării cod galben, astăzi, între orele 12:00 și 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va  manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Citește și