• Lucrările pe lotul 3 din A0 Sud întârzie cu o lună față de termenul promis inițial.
  • Cu lotul 3 complet, se va putea circula pe 362 km de la Constanța la Pitești.
  • Aktor a atins un grad de execuție de 63% pe lotul al treilea din A0 București Sud.

Lucrările pe lotul 3 din A0 Sud, între Bragadiru și Joița, vor fi finalizate cu aproape o lună întârziere față de termenul promis inițial, conform anunțului făcut de grecii de la Aktor. Noul termen avansat pentru finalizarea celor aproape 18 km este sfârșitul lunii septembrie 2024, în loc de august.

„Încă nu este terminată lucrarea. Și nu doar că nu este terminată. Aceste promisiuni fanteziste cu sfârșit de august, apoi cu sfârșit de septembrie sunt…exact asta, promisiuni fanteziste. Nimeni normal la cap care se uită la domeniul ăsta nu crede că poate să fie gata acest lot de 18 km în 3 luni de zile, când pe acest lot există câteva pasaje care sunt neîncepute”, a explicat Ionuț Ciurea, președinte al asociației Pro Infrastructura, pentru Aleph News.

„Ei trebuie să mai facă încă trei poduri care sunt neîncepute. În plus, mai au multe altele de făcut. La mai bine de 5 ani de la semnarea contractului, încă avem rețele elctrice nemutate. Iar dacă vă uitați, o să observați că există foarte multe goluri în acest șantier cu locuri, unde, practic, nu s-a făcut nimic. Sunt secțiuni foarte mici. Deci, pe lângă aceste structuri neîncepute, pe lângă restul structurilor care nu sunt terminate: unele sunt într-un stadiu avansat, unele sunt în stadii incipiente, altele sunt neîncepute, mai avem de lucru și la teransamente și, bineînțeles, toate finisajele”, a adăugat Ionuț Ciurea.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Citește și