• Liderii PSD și PNL n-au reușit să stabilească data alegerilor prezidențiale.
  • Săptămâna trecută au avansat două perioade pentru alegeri.
  • Prima variantă, avansată de PSD: 15-29 septembrie 2024.
  • A doua variantă: 29 septembrie – 13 octombrie 2024.
  • A treia variantă: 27 octombrie – 10 noiembrie 2024
  • A patra variantă: 10 noiembrie – 24 noiembrie 2024.

Avem o nouă criză și o nouă ședință a Coaliției. Președintele PSD, Marcel Ciolacu și liderul PNL, Nicolae Ciucă s-au întâlnit astăzi ore bune ca să stabilească data alegerilor prezidențiale. Deși s-au mai întâlnit și săptămâna trecută și au promis și atunci că vor rezolva problema, discuțiile dintre cele 2 partide sunt în continuare blocate. După ce liberalii au anunțat că vor prezidențiale la termen, iar social-democrații în septembrie, singurul progres reușit în negocieri a fost să mai apară și o altă variantă: prezidențiale în octombrie. Iar pentru că liberalii nu vor sub nicio formă prezidențiale pe timp de vară, a apărut
și a treia variantă: prezidențiale în noiembrie.

Pe această discuție, rămâne ca în cursul acestei săptămâni, Predoiu – are 2 date pe masă – să decidă, fiind un ministru PNL, împreună cu PNL care din aceste 2 date le sunt convenabile, noi făcând această concesie PNL, fiind în măsură să acceptăm și data de 29 septembrie…HG în acest sens, a spus Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD.

Considerăm că trebuie păstrat calendarul constituțional, din luna noiembrie, pentru organizarea alegerilor prezidențiale. Iar argumentele sunt multiple. În urma organizării…scoli…reluarea procesului de învățare…8-10 zile întârzieri…clasa politica responsabilă, a spus Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.

Recomandări

NASRALLAH MOARE
NATO FACE ZID ANTI RUSIA ÎN FINLANDA
IDF ATACĂ HEZBOLLAH
PROMISIUNILE KAMALEI
CUM PROMOVĂM TURISMUL
PE UNDE CIRCULI

Din negocieri s-a ieșit într-un blocaj și avem patru variante de date pentru alegerile prezidențiale. PNL-ul le-a adus la termen, dar asta s-a aflat după ce au stat peste trei ore în ședința coaliției. Totul a fost lăsat pe Cătălin Predoiu. Cum s-ar putea sfârși? Printr-o criză guvernamentală. Se ajunge de la o criză în coaliție la o criză guvernamentală pentru că cei de la PSD au spus că îl așteaptă pe Predoiu să vină cu hotărârea de Guvern vineri, când va fi și ședință de Guvern. Dacă Predoiu, ca ministru de Interne, va veni cu datele PNL-ului și nu cu cele ale PSD-ului, o să iasă Marcel Ciolacu să spună mai multe.

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut deja, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el subliniind că în discuţie dunt două date pentru turul I de scrutin, 15 sau 29 septembrie.

Citește și