• Macron: SUA și Germania se principalii oponenți ai aderării Ucrainei la NATO.
  • Prim-ministrul olandez Mark Rutte va deveni noul secretar general al NATO.
  • Ucraina nu va adera la NATO, dar va primi un plan „punte spre aderare”.
  • Donald Trump are planuri pentru NATO, retrage o parte din militarii din Europa.
  • România va cere creșterea numărului de militari NATO.

Astăzi începe, la Washington, summitul istoric al NATO, într-un moment în care războiul din Ucraina se îndreaptă către al treilea an, fără să vedem o soluție de pace la orizont. La ora 24.00, este așteptat cu interes discursul președintelui Joe Biden, de la ceremonia care marchează împlinirea a 75 de ani ai celei mai puternice alianțe militare defensive. În reuniunile de miercuri și joi, liderii celor 32 de țări vor analiza planurile de apărare de pe flancul estic și vor discuta despre aderarea Ucrainei.

Ucraina nu poate să adere la NATO cât timp este în război. Acest război nu aduce până acum niciun câștigător și nu este vreo intenție de negociere a conflictului, astfel că ne așteptăm ca războiul din Ucraina să continue și în perioada aceasta, vecinul nu poate adera la alianță. Liderii celor 32 de țări au pregătit un plan pe care l-au numit punte spre aderare. Va fi înființat inclusiv un comandament în Germania cu operațiune militară, cu 700 de militari pentru a sprijini Ucraina cu echipamente militare, dar și cu instrucție, pregătire.

Un oficial de rang înalt NATO va fi la Kiev. Atât se poate până în acest moment. Sunt discuții aprinse pentru anumite garanții de securitate pe care statele aliate ar trebui să le ofere Ucrainei. Polonia, Marea Britanie, Franța au semnat astfel de acorduri. România doar a spus, prin vocea președintelui Iohannis, că și țara noastră va semna, dar încă nu a făcut acest pas.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Citește și