• Milenialii renunță la relația cu părinții lor dacă se ceartă
  • În SUA 27% dintre americani au tăiat legăturile cu un membru al familiei
  • Studiul a fost făcut de Karl Pillemer, profesor la Universitatea Cornell
  • 12 mil. de persoane din Marea Britanie nu mai vorbesc cu părinții
  • Milenialii au vârste cuprinse între 28 și 43 de ani
  • Tendința este întâlnită și la generația Z
  • Brad Pitt nu-și vede fiul cel mare, Maddox, în vârstă de 22 de ani
  • Elon Musk nu mai are legătură cu fiica sa, Vivian Wilson
  • 25% din copiii au un părinte care a plecat la muncă în străinătate
  • 20% dintre adolescenți vorbesc părintele o dată pe săptămână sau mai rar

Sângele apă nu se face, dar legăturile se pot rupe. Milenialii, cu vârste cuprinse între 28 și 43 de ani, renunță la relația cu părinții lor dacă se ceartă, arată un studiu făcut de profesorul Karl Pillemer, de la Universitatea Cornell. De cele mai multe ori motivele sunt puerile, dar milenialli spun că le afectează sănătatea mintală. O cincime dintre familiile din Marea Britanie, adică 12 milioane de persoane, sunt în această situație, arată sondajul Stand Alone. În Statele Unite aproape 30% dintre americanii cu vârsta peste 18 ani au tăiat legăturile cu un membru al familiei, arată un studiu din 2020.

Exemple avem destule și din lumea celebrităților. Adele și Meghan Markle sunt în această situație. Tendința este întâlnită și la generația Z- Brad Pitt nu-și vede fiul cel mare, Maddox, în vârstă de 22 de ani, iar Elon Musk nu mai are legătură cu fiica sa, Vivian Wilson.

Pillemer sugerează că social media joacă un rol în normalizarea înstrăinării. Pe anumite platforme se oferă sfaturi despre cum să blochezi numerele de telefon, adresele de e-mail ale părinților și să arunci scrisorile fără a le citi.

Un fenomen înrudit este și situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Aproape 25% din copiii români cu vârste până în 17 ani, au sau au avut un părinte care a plecat la muncă în străinătate, arată un studiu făcut de Salvați Copiii. Iar 20% dintre adolescenți vorbesc cu părinții care lurează în alte țări o dată pe săptămână sau mai rar.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Citește și