• Harris a reprezentat SUA la Sumimt-ul de pace pentru Ucraina din Elveția.
  • Zelenski și Harris s-au întâlnit de șase ori după începerea războiului din Ucraina.
  • Provocările lui Harris sunt războaiele din Ucraina și Gaza și tensiunile cu China.

În majoritatea domeniilor, Kamala Harris va continua probabil multe dintre obiectivele de politică externă ale președintelui Joe Biden, se arată într-o analiză Politico. O administrație Harris ar oferi probabil un sprijin puternic pentru efortul de război al Ucrainei și ar continua inițiativele de aprofundare a alianțelor din Asia și Pacific în fața ascensiunii geopolitice a Chinei. Și probabil că va vedea în continuare SUA oferind un sprijin robust Israelului și altor aliați din Orientul Mijlociu.

Care vor fi principalele preocupări ale Kamalei Harris în politica externă?

Kamala Harris, procuror de carieră din California, a făcut parte din Comisia pentru Informație a Senatului înainte de a candida în primarele democrate din 2020, ceea ce înseamnă că este bine informată despre multe dintre problemele și temele de politică externă.

După ce a renunțat la cursă și l-a susținut pe Biden, devenind prima femeie vicepreședinte din istoria SUA în ianuarie 2021, Harris speră să devină prima femeie președinte a Statelor Unite în ianuarie 2024. Un aspect important pentru noi este poziția pe care ar adopta-o față de Ucraina și Rusia, având în vedere agresiunea Rusiei în Ucraina. La Summit-ul global de pace al Ucrainei din Elveția din iunie, Harris a reprezentat Statele Unite și a anunțat un sprijin suplimentar de peste 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Summitul a marcat și a șasea întâlnire între vicepreședinta Kamala Harris și președintele ucrainean Volodymyr Zelensky. Harris a declarat că Ucraina are nevoie de sprijinul SUA și îl va primi. Astfel, este clar că, în acest domeniu, politica Statelor Unite de sprijin pentru Ucraina va continua, menținându-se în fața agresiunii Rusiei.

De asemenea, este important de știut ce se va întâmpla cu Europa. Planul lui Trump pentru Europa presupune retragerea majorității trupelor terestre americane și menținerea doar a unor contingente în cinci baze aeriene din Germania, Italia, Turcia și Marea Britanie. În schimb, analiștii de la Politico consideră că angajamentele față de NATO și țările aliate din Estul Europei vor continua să fie importante pentru administrația Kamala Harris, iar țările din Estul Europei vor avea în continuare militari americani dislocați.

În prezent, 4.000 de militari americani sunt dislocați în România, iar aproximativ 15.000 pe toată granița de Est a țărilor aliate din Europa. Un alt punct fierbinte este Orientul Mijlociu. În ceea ce privește Israelul, Harris a exprimat sprijinul pentru o soluție cu două state în calitate de senator și a susținut acordurile Abraham. De asemenea, a avut o poziție mai fermă împotriva acțiunilor premierului Netanyahu, atât în privința războiului din Gaza, unde numărul victimelor palestiniene a crescut, cât și în legătură cu tratamentul ostaticilor israelieni, unde poziția dură a premierului a complicat negocierile de pace. În zilele următoare, premierul Netanyahu va fi în Statele Unite, iar presa israeliană sugerează o posibilă întâlnire între Netanyahu și Kamala Harris, unde vom afla mai multe despre intențiile lor de colaborare viitoare.

Un alt subiect important va fi poziția față de Asia, în special față de China. Kamala Harris l-a criticat pe Trump în timpul primului său mandat, în special pentru politica permisivă față de China, afirmând că războiul comercial cu China a fost pierdut fără îmbunătățiri în relațiile dintre Statele Unite și China. Sunt multe decizii de luat, iar succesul campaniei lui Harris depinde de Congresul din august.

Citește și