• Norii și ploile mai apar trecător azi în sudul și sud-estul țării.
  • Plajele din sudul Europei te așteaptă cu soare și 31°C în weekend.
  • Păstrezi garderoba de vară în prima săptămână de toamnă calendaristică.

Ti-ai făcut planurile pentru weekend? După ploile de azi, te așteaptă un weekend însorit atât în țară cât și în Europa. Prima săptămână de toamnă calendaristică vine cu momente veritabile de vară.

Sâmbătă, în ultima zi de vară, cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla cu o viteză de 12 m/s. Temperatura maximă va fi de 33 de grade Celsius, iar cea minimă de 20 de grade Celsius.

Valorile termice diurne vor fi mai ridicate faţă de ziua anterioară, astfel vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în vest şi sud-vest, pe arii restrânse caniculară cu disconfort termic în creştere şi un indice temperatură umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În centrul, sudul şi estul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar averse şi descărcări electrice se vor semnala local în Dobrogea unde cantităţile de apă mai pot fi însemnate şi izolat în zonele de munte, în Transilvania, Muntenia, Oltenia şi în jumătatea de sud a Moldovei. În regiunile vestice, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele de munte şi pe arii restrânse în regiunile estice şi sud-estice. 

Citește și