• Conform unui studiu recent, oamenii ar accepta ca robotul să mintă despre altceva decât el
  • Studiu: Minciuna robotului poate fi acceptată dacă protejează sentimentele unui om
  • Sondaj: Nu e acceptabil ca robotul să mintă despre lucruri pe care le poate face

Roboții devin tot mai mult parte din viața noastră şi va veni momentul în care vom putea vorbi cu ei.
Modul în care o vor face depinde de cum sunt programați. Aici intervine întrebarea: să spună întotdeauna adevărul sau să mai mintă din când în când ca să-ți menajeze sentimentele?

Sunt cazuri acceptabile ca un robot să mintă? Ce zic studiile?

Este vorba despre un studiu destul de direcționat, în care Universitatea George Mason din Statele Unite a analizat trei posibile scenarii de miciuni pe care le-ar putea face un robot

Primul tip este în care robotul poate minti despre orice altceva în afară de el însuși. Adică orice situație în care nu este implicat robotul însuși. Apoi al doilea tip de minciună ar fi cel în care ar putea să ascundă că poate face o anumită activitate. Iar al treilea tip de minciună este contrariul, că poate să facă ceva deși nu este capabil să facă acel ceva.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Ei bine, au fost analizați 489 de respondenți, deci aproape 500 de oameni au fost implicați în acest sondaj și majoritatea lor a spus că primul tip de minciună, deci cel în care robotul minte despre orice altceva în afară de el însuși, este acceptabil pe când celelalte două, când robotul spune că poate sau nu poate face ceva, nu este acceptabil. 

Cei care au răspuns la aceste întrebări au argumentat răspunsul lor referitor la primul tip de minciună cu faptul că și oamenii mint atunci când trebuie să protejeze sentimentele cuiva. De exemplu, dacă o doamnă bolnavă de Alzheimer întreabă dacă soțul ei mai trăiește. Dacă i s-ar spune că nu, nu mai trăiește, atunci probabil ar suferi un șoc puternic. Deci acest tip de minciună ar fi acceptabil din punct de vedere a celor care au participat la sondaj.

Simularea sentimentelor ar fi tot o formă de minciună?

Ar fi un tip de minciună, dar la fel de acceptabilă. Deci dacă cineva s-ar simți mai bine, dacă, de exemplu, un robot ar simula prietenie sau chiar un anumit tip de afecțiune, atunci cei care au participat la sondaj au spus că da, este cumva acceptabilă, dar nu o situație care ar trebui aplicată sub orice condiții. Deci ar trebui limitat acest tip de minciună din partea robotistilor.

Citește și