• Reprezentanții Universității de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din București vor să organizeze examenul de admitere cu prezența fizică a studenților
  • Examenul de admitere ar putea avea loc în aer liber, pe Arena Națională
  • Alte universități din București au anunțat că admiterea va fi susținută online de către candidați

Cursurile cu prezență fizică unitățile de învățământ au fost suspendate, iar elevii care se află în an terminal se confruntă cu probleme din cauza pandemiei de coroanvirus. Nu este clar în ce condiții vor susține examenele cei din clasa a VII-a si clasa a XII-a, iar universitățile iau in calcul să organizeze admiterea online sau chiar pe stadion.

Arena Națională ar putea deveni centru de examinare pentru candidații care vor să ocupe un loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pe 26 iulie.

„Finalmente ar fi în tribune, puşi la distanţă corespunzătoare, fiind în aer liber ar putea nici să nu poarte mască. Vor fi anunţaţi în ce sector din stadion vor fi. Noi avem 1500 de cadre didactice care pot fi implicate. Mobilizăm cât mai multe cadre didactice printre rânduri”, a declarat Viorel Jinga, rector la UMF „Carol Davila”.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

La Facultatea de Medicina vor fi puse la bătaie 650 de locuri la buget și 200 de locuri la taxă. La Facultatea de Medicină Dentară există 180 de locuri la buget și 74 de locuri la taxă, în timp ce la Facultatea de Moașe și Asistente Medicale și Facultatea de Farmacie câte 170, respectiv 140 de locuri.

Nicolae Nistor, rectorul Academiei de Studii Economice a declarat, pentru Digi 24, că examenul de admitere se va desfășura online: „La licență începem cu 13 iulie, în perioada 13-17, după care urmează programele de masterat 22-24 iulie și în 9-11 iulie începem admiterea la doctorat. „Am aprobat o reducere a numărului de locuri în cameră, dar suntem în discuție cu reprezentanții studenților să putem să mai facem și încă o reducere. Adică ne gândim să nu mai existe paturi suprapuse, să fie maximum 3 paturi în cameră acolo unde avem și să respectăm condițiile de autorizare. E o problemă și vă spun de ce e o problemă – noi avem foarte multe cereri de cazare. Nu satisfacem toate cererile de cazare”.

Modelul de organizare a unui examen pe stadion, în timpul pandemiei, nu este unul noul. O universitate din Seul, Coreea de Sud, i-a chemat pe studenți pe un teren de sport, acolo unde au stat la distanță, în bănci.