• Vaccinul anti-COVID, oricare ar fi primul produs, va stârni o luptă aprigă
  • În timp ce țările din Occident au stabilit, clar, cum procedează, cine va primi serul rapid, la noi se fac liste pe furiș
  • Specialiștii au mai multe variante pentru strategia care ar trebui aplicată

Adrian Marinescu, medic infecționist: „E clar că avem două variante, fie vaccinăm pe acei care au acest comportament la risc, sau acei care au un risc mare de a transmite, dar în această situație este în mod obligatoriu ca cei vulnerabili. Realitatea este că e greu să îi protejăm pe cei care au afecțiuni cronice și pe cei care sunt în vârstă și foarte probabil că în prima linie vom avea personal medical și cei cu afecțiuni cronice și cu o vârstă avansată.

În Franța, pe lângă personalul medical, vor fi vaccinați și șoferii de taxi și alți profesioniști care au contact cu publicul larg. În Germania, prioritate vor avea medicii și persoanele din grupele de risc. La fel și în Spania.

Fernando Simón, directorul Centrului de Alerte Sanitare din Spania: „ Ar fi ideal să vaccinăm și să se imunizeze în jur de 66 la sută din populație. Asta înseamnă că dacă vaccinul nu este eficient sută la sută trebuie să vaccinăm puțin mai mult, în jur de 70-75 la sută. Asta ar fi ideal. În Spania programele de vaccinare nu au fost obligatorii și avem una din cele mai bune acoperiri din lume”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Și în Italia este aceeași situație.

Domenico Arcuri, Comisarul pentru gestionarea crizei Covid 19, Italia: „Ne gândim că persoanele care lucrează în spitale vor fi printre primele cărora li se va administra vaccinul. În acelaşi timp, în funcţie de primele doze disponibile, acestea vor ajunge înainte la persoanele în vârstă şi fragile şi abia după la tineri”

Nu este la fel și la noi, însă. Ministerul Sănătății a trimis către toate celelalte ministere din Guvern o circulară. Cere ca fiecare instituție să facă liste cu angajații care doresc să se vaccineze anti-Covid. Surpriza este că populația generală va fi ultima vaccinată.