• Interdicţiile stării de alertă sunt mai periculoase decât noul coronavirus
  • Mediul de afaceri a intrat în moarte clinică
  • În timp ce Guvernul rămâne spectator la înmormântarea mediului economic, oamenii de afaceri din industria HORECA îşi pierd investiţiile

Radu Benea lucrează în domeniul HORECA. Până la intrarea în starea de urgenţă avea 350 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 500.000 de euro pe an.

„Cei care au impus aceste restricţii trebuiau să îşi asume aceste restricţii şi să susţină mediul de afaceri, până în momentul de faţă, impozitele la primărie pe locaţii nu sunt diminuate, până în momentul de faţă impozitul forfetar sau impozitul către stat ni se spune că se amână“, spune el.

Radu a investit în afacere peste 6 milioane de euro, iar din 11 martie a pus lacătul pe tot. A aşteptat un ajutor din partea statului, dar acesta nu a mai venit: „Din nou un program de propagandă. În momentul de faţă, tot ce înseamnă domeniul HORECA nu este susţinut. Adică Fondul a spus da, OK, dar când ai ajuns la bancă, băncile au spus că au primit directive clare că zona de HORECA nu este susţinută“.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

În trei luni de la începutul epidemiei, România a înregistrat peste 18.000 de cazuri oameni infectaţi, mai mult de 1.200 de decese dar şi un mediu de afaceri în pragul falimentului. După doar trei luni de haos în economie putem spune că pandemia distruge România.