• România și UE vor pierde o piață de desfacere odată cu Brexitul
  • Țara noastră mai pierde și un important investitor în securitate
  • Partidele politice britanice se află în contradicție, cu toate că majoritatea își dorește un acord de orice fel

Divorț cu ușa trântită, între Marea Britanie și Uniunea Europeană. Ultima rundă de negocieri s-a terminat acum două ore, fără niciun acord. Despărțirea se produce la 1 ianuarie în condiții aspre. Pescuitul și comerțul au fost marile neînțelegeri.

România va avea la rândul ei de pierdut, atât în rândul importurilor și al exporturilor, cât și în rândul securității.

Iulian Chifu, analist de politică externă: „Începând cu 1 ianuarie vor fi introduse taxe reciproce: ceea ce importăm din Marea Britanie va fi mai scump, ceea ce exportăm în Marea Britanie va fi mai scump pe piața britanică și firește Marea Britanie va pierde produse, va pierde piață în Uniunea Europeană.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Indirect România mai pierde un lucru, Marea Britanie este al doilea investitor în securitatea și apărarea României și în măsura în care Marea Britanie se confruntă cu crize suprapuse, firește că și investițiile Marii Britanii în securitate, apărare, interesul său pe flancul estic scad dramatic.

Pe plan intern există multe presiuni, chiar și din partea conservatorilor pentru realizarea unui acord între UE și Marea Britanie.

Iulian Chifu: „De când au apărut aceste indicații clare că ne îndreprăm către o lipsă de acord de liber schimb cu UE, atât asociațiile de business, cât și membri ai Parlamentului, inclusiv membri din partidul conservator s-au îndreptat împotriva lui Boris Johnson, presând posibilitatea de a încheia totuși un acord, oricând s-ar încheia acesta, doar să îl încheie într-o formă sau alta.

Există pe de altă parte o nemulțumire a hard-brexiterilor, deci a celor care voiau o ieșire cu trântirea ușii și frica ca nu cumva Boris Johnson să facă un pas în spate în ultimul moment și să facă concesii pe cele două componente care țin de suveranitatea Marii Britanii. De fapt este vorba de o bătălie, iar Boris Johnson nu s-a dovedit un om care luptă pentru Marea Britanie, ci pentru naționalismul britanic pentru că noile reguli nu aduc nimic nou, nici o liră în plus, nici un loc de muncă în plus, ci este doar o plată pe care britanicii o fac pentru a se declara suverani.”