De la medicina centrată pe pacient, la medicina centrată pe administrație?

București, 5 iunie 2026. SANADOR consideră că proiectul de Ordin pentru completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative, publicat de CNAS în transparență decizională, poate modifica fundamental felul în care sunt derulate programele naționale de sănătate curative și poate restrânge accesul pacienților la servicii medicale esențiale. Dincolo de diversele formule propuse, proiectul introduce o schimbare de principiu: pacientul nu mai este punctul de plecare al finanțării, ci devine rezultatul rezidual al unei evaluări administrative a capacității furnizorilor publici.

În loc ca banii să urmeze pacientul către furnizorul care poate asigura serviciul medical necesar, în condiții de calitate, siguranță, promptitudine și continuitate, pacientul ajunge să depindă de o formulă care decide dacă furnizorii privați mai pot sau nu să participe la derularea programelor naționale. Proiectul promite transparență, dar riscă să livreze restrângerea opțiunilor pacientului, reducerea concurenței și protejarea administrativă a unor capacități publice, indiferent dacă acestea răspund efectiv nevoii reale de îngrijire.

1. Proiectul contrazice principiile declarate ale CNAS

CNAS a susținut public că nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată administrativ și că finanțarea trebuie să urmeze pacientul și serviciile efectiv realizate. Proiectul analizat face exact opusul: nu lasă finanțarea să urmeze pacientul către furnizorul autorizat, contractabil și ales de acesta, ci condiționează accesul furnizorilor privați de o evaluare administrativă a capacității publice.

În același timp, dreptul pacientului de a alege furnizorul este golit de conținut. Pacientul nu mai alege între furnizorii disponibili, competenți, autorizați și contractabili, ci doar între opțiunile rămase după ce statul a decis că furnizorii privați nu mai sunt necesari. Un drept de alegere nu poate fi real dacă statul restrânge artificial furnizorii eligibili dintre care pacientul poate alege.

2. Proiectul introduce protecționism administrativ și creează premisele unei concurențe neloiale

Un sistem public performant nu are nevoie să fie protejat administrativ de concurență. Iar un sistem public care are probleme de acces, timpi de așteptare, deficit de personal, dotare inegală sau trasee fragmentate nu devine mai bun prin eliminarea alternativelor pentru pacient.

Proiectul CNAS nu pune presiune pe furnizorii publici să devină mai eficienți, mai accesibili și mai orientați spre pacient. Dimpotrivă, transformă capacitatea publică într-un criteriu de excludere a furnizorilor privați. Aceasta nu este o politică de creștere a performanței, ci o politică de protecționism administrativ. În loc să stimuleze calitatea, competiția și rezultatele, proiectul poate conserva exact acele disfuncționalități pe care programele naționale ar trebui să le depășească.

În programele naționale, unde finanțarea este publică și tarifele sunt reglementate, concurența dintre furnizori nu este în primul rând o concurență de preț, ci una pentru acces, calitate, siguranță, promptitudine, rezultate și încrederea pacientului. Nu este concurență reală atunci când unul dintre furnizori este protejat prin act normativ, iar celălalt poate fi eliminat din sistem printr-o formulă administrativă.

Furnizorul privat investește din resurse proprii în infrastructură, echipamente, personal, tehnologie, mentenanță și dezvoltare pe termen lung, dar poate fi exclus nu pentru că oferă servicii mai slabe sau mai puțin sigure, ci pentru că furnizorul public are prioritate normativă. Aceasta este o formă de concurență neloială administrativă, cu efect direct asupra pacientului.

3. Capacitatea nu este acces, iar formula nu tratează pacienți

Proiectul confundă două noțiuni fundamental diferite: capacitatea administrativă și accesul real al pacientului. Capacitatea înseamnă câți pacienți poate declara sau raporta un furnizor că tratează. Accesul înseamnă cât de repede ajunge pacientul la diagnostic, cât așteaptă până la tratament, cât trebuie să se deplaseze, dacă găsește programare, dacă primește îngrijire integrată, dacă traseul este coerent și dacă serviciul este furnizat în condiții de calitate și siguranță.

Capacitatea publică poate exista pe hârtie, în timp ce pacientul așteaptă, se deplasează în alt județ sau își fragmentează traseul terapeutic. În sănătate, capacitatea care nu poate fi accesată într-un timp medical relevant nu este acces. Formulele propuse sunt goale de conținut pentru pacient, pentru că nu măsoară calitatea serviciilor, rezultatele, satisfacția, timpul până la tratament, continuitatea îngrijirii sau disponibilitatea efectivă a unui traseu medical integrat.

4. Proiectul poate elimina modele medicale de înaltă performanță

În oncologie, dar și în alte programe naționale, pacientul nu are nevoie de un act medical izolat, ci de diagnostic, stadializare, comisie multidisciplinară, tratament, monitorizare, managementul reacțiilor adverse, reevaluare și continuitate. Modelele integrate de îngrijire, construite prin investiții majore în tehnologie, echipe multidisciplinare, circuite coerente și infrastructură performantă, răspund tocmai acestei nevoi.

SANADOR susține dezvoltarea modelelor integrate de îngrijire, în care pacientul are acces la diagnostic, tratament, monitorizare, echipe multidisciplinare și infrastructură performantă într-un traseu coerent. Un astfel de model nu ar trebui să poată fi exclus de jure doar pentru că sistemul public este considerat suficient administrativ.

În loc să încurajeze investițiile private în arii critice, precum oncologia, radioterapia, imagistica avansată, chirurgia complexă sau terapia intensivă, proiectul transmite un semnal de impredictibilitate și descurajează planurile de dezvoltare pe termen lung.

5. Oncologia arată de ce România are nevoie de mai multă capacitate reală, nu de mai puține opțiuni

Cancerul arată cel mai clar de ce proiectul este contrar interesului pacientului. România are în continuare inegalități importante de acces la diagnostic și tratament, inclusiv în radioterapie. Într-un astfel de context, limitarea contractării furnizorilor privați nu este o simplă problemă administrativă, ci poate deveni o problemă de acces la timp la servicii esențiale.

Fără contribuția furnizorilor privați, accesul pacienților oncologici la servicii esențiale, inclusiv radioterapie, ar fi fost considerabil limitat. Soluția nu este restrângerea opțiunilor, ci extinderea responsabilă a capacității disponibile, publice și private, prin reguli clare, monitorizare, criterii de calitate și contractare orientată spre pacient.

6. SANADOR solicită o abordare bazată pe date, calitate, rezultate și impact asupra pacientului

Dacă obiectivul real este buna administrare a programelor naționale, soluția nu poate fi excluderea furnizorilor privați pe baza unei evaluări administrative a capacității publice. O abordare proporțională ar trebui să urmărească exact ceea ce contează pentru pacient și pentru sistem: acces, calitate, siguranță, rezultate, timpi de așteptare, continuitate, satisfacția pacientului, capacitatea de a gestiona cazuri complexe și integrarea serviciilor.

SANADOR solicită reanalizarea proiectului și înlocuirea logicii de excludere cu o abordare bazată pe date, calitate, rezultate și impact real asupra pacientului. România are nevoie de registre funcționale, inclusiv registre de cancer, de indicatori de calitate, de monitorizarea rezultatelor, de date privind traseele pacienților și de evaluări reale de impact înainte de adoptarea unor măsuri restrictive.

Nu se pot lua decizii corecte fără date corecte. În absența acestor date, proiectul nu aduce transparență, ci formalizează o decizie de excludere.

Proiectul CNAS nu este oportun deoarece limitează accesul pacienților la servicii medicale esențiale, reduce dreptul real de alegere, afectează concurența, descurajează investițiile private și protejează administrativ capacitatea publică, în loc să stimuleze performanța întregului sistem.

România nu are nevoie de politici protecționiste care apără capacități administrative, ci de politici publice care cresc accesul real la servicii medicale, stimulează calitatea și folosesc responsabil toate resursele disponibile, publice și private.

Programele naționale de sănătate nu trebuie construite în jurul furnizorului care trebuie protejat, ci în jurul pacientului care trebuie tratat.

Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale* și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.