• Antrenamentele fitness au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, de la exerciţii cu greutăţi şi până la clase de grup.
  • Un progres mai rapid nu înseamnă că poţi să arzi etape. Este esenţial să iei lucrurile pas cu pas, fără să îţi forţezi corpul.
  • Echipamentul adecvat poate chiar să scadă riscul de accidentare, de aceea este bine să investeşti în piese sport, în special când vine vorba de încălţăminte.

Antrenamentele fitness au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, de la exerciţii cu greutăţi şi până la clase de grup. Acestea te pot ajuta să ai un stil de viaţă sănătos, să integrezi mişcarea în rutină ta, dar şi să obţii rezultatele dorite când vine vorba de nivelul de anduranţa şi rezistenţă.

Descoperă mai jos cum poţi să progresezi mai repede şi mai uşor atunci când mergi la sală:

Decide de câte ori te vei antrena

Atunci când alcătuieşti un plan de antrenament, cel mai important este să decizi de câte ori pe săptămână vrei să faci sport. Există planuri de antrenament pentru toate nevoile, de la sesiuni de două ori pe săptămână şi până la sesiuni de 5-6 ori pe săptămână.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Spre exemplu, un plan cu două antrenamente pe săptămână va include exerciţii ce antrenează tot corpul, în timp ce un plan cu 5 antrenamente pe săptămână va include exerciţii pentru fiecare grupă musculară în parte.

Notează-ţi planul de antrenament

Ca să obţii cele mai bune rezultate, foloseşte o agendă sau o aplicaţie pentru a-ţi nota planul de antrenament şi evoluţia de la săptămână la săptămână. Cea mai simplă soluţie este să optezi pentru o agendă unde să îţi notezi fiecare antrenament, grupat pe exerciţii.

Notează timpul de execuţie sau greutăţile folosite pentru fiecare exerciţiu, dar şi numărul de repetări şi serii. În acest fel, îţi va fi mai uşor să observi evoluţia de la o săptămână la alta, dar şi să corectezi micile probleme ce pot apărea pe parcurs.

Ai şi varianta de a combina mai multe tipuri de mişcare într-un singur plan de antrenament. Poţi avea o oră de Yoga pe săptămână alături de două antrenamente funcţionale sau de forţă, iar lista de combinaţii poate continua.

Ia lucrurile pas cu pas

Un progres mai rapid nu înseamnă că poţi să arzi etape. Este esenţial să iei lucrurile pas cu pas, fără să îţi forţezi corpul. Nu încerca să foloseşti greutăţi mai mari decât suportă corpul tău, deoarece pot apărea accidentari. De asemenea, antrenamentele nu trebuie să te epuizeze şi să îţi afecteze restul activităţilor zilnice. E normal să resimţi oboseala după un antrenament, însă ar trebui să îţi poţi desfăşura restul taskurilor fără probleme.

Renunţă la excercitiile care îţi provoacă disconfort

Ca să progresezi cât mai uşor, renunţa la exerciţiile care îţi provoacă disconfort. Fie că foloseşti greutăţi prea mari, fie că resimţi durere sau disconfort prea mare, elimina din rutină acele exerciţii ce îţi cresc riscul de accidentare. Testează mai multe tipuri de exerciţii până când le găseşti pe cele potrivite pentru obiectivele tale.

Foloseşte echipament adecvat

Echipamentul adecvat poate chiar să scadă riscul de accidentare, de aceea este bine să investeşti în piese sport, în special când vine vorba de încălţăminte.

Găseşti adidaşi de bărbaţi pentru mai multe tipuri de mişcare, de la alergare şi până la antrenamente cu greutăţi. Mai mult, adidaşii pentru bărbaţi Nike rezista excelent în timp, aşa că îi vei putea folosi chiar ani în şir.

Evită să porţi în sala de fitness orice alt tip de încălţăminte în afară de cea sport. Păstrează mocasinii de bărbaţi, tenişii de pânză foarte subţire sau papucii pentru alte ocazii.

Ţine cont de alimentaţie

Nu vei putea observa un progres rapid doar cu ajutorul sportului, ci vă trebuie să ai grijă şi la alimentaţie. Încearcă să mănânci echilibrat, să ţii cont de obiectivele tale şi să îţi creezi o rutină alimentară. În acest fel, ai toate şansele să observi progres chiar şi-n câteva săptămâni.

Dacă vrei să te bucuri de progres rapid în sala de fitness, începe prin a te antrena corect şi constant. Acordă atenţie alimentaţiei, evita exerciţiile ce îţi provoacă disconfort şi formează-ţi o rutină de antrenament bine organizată.

Citește și