Articol susținut de Philip Morris România

Pericolele legate de fumat sunt reale. De aceea, e util să ne informăm cu privire la adevăratele lor cauze pentru a ști cum să reducem riscurile asociate fumatului,atunci când nu putem înlătura cu totul acest obicei. Printre fumători circulă deseori teorii sau „mituri”: mulți dintre aceștia cred că cea mai dăunătoare substanță din țigară este nicotina, care dă dependență și duce la bolile asociate fumatului.

Arderea tutunului este principala problemă, nu nicotina

Este adevărat că nicotina provoacă dependență și că nu este lipsită de riscuri, dar nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. Realitatea este, așa cum s-a concluzionat și în cadrul Forumului Global despre Nicotină și în raportul „Nicotina fără fum. Reducerea riscurilor asociate fumatului” al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie: oamenii fumează pentru nevoia de nicotină, dar mor din cauza nivelurilor ridicate ale substanțelor nocive eliberate în urma arderii tutunului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nicotina este un compus chimic care este prezent în mod natural în planta de tutun. Odată inhalată, prin plămâni, nicotina este absorbită direct în sânge şi transportată în ţesuturi şi organe, inclusiv în creier. Ca o consecință, nicotina poate stimula şi afecta pe termen scurt funcţiile cerebrale, precum emoţia şi memoria. Acţiunea nicotinei în creier poate genera şi efecte fiziologice, care pot duce la creșterea temporară și reversibilă a tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace.

Ce face, de fapt, rău fumătorilor

Fumatul produce mii de substanțe nocive. Iar cele mai multe și mai nocive dintre ele, printre care se numără așa-numiții carcinogeni (substanțe care produc cancerul), nu au, de fapt, legătură cu nicotina. Ele provin din arderea tutunului. Este adevărat că fumătorul fumează pentru nicotină, dar cel mai toxic este fumul de țigară care conține toate aceste mii de substanțe nocive.

Prin urmare, nicotina e periculoasă mai degrabă în mod indirect. Dependența de nicotină  îi face pe  fumători să nu renunțe la acest obicei și să inhaleze în continuare compuși chimici rezultați din ardere.

Cum putem reduce riscurile asociate fumatului

Tot nicotina este ingredientul principal folosit în terapiile care îi ajută pe fumători să se lase de fumat. Adevărata cauză a problemelor de sănătate și mortalitate o reprezintă însă arderea țigărilor. În urma combustiei apare fumul, care conține mii de substanțe, dintre care foarte multe sunt nocive. Atunci când aprinde o țigară, creierul fumătorului caută nicotină, dar, prin arderea tutunului, fumătorul inhalează inevitabil și toate aceste substanțe nocive. Tocmai de aceea, produsele folosite în terapiile care îi ajută pe fumători să se lase de fumat conțin doar nicotină.

Pe scurt, nu atât substanța e de vină, cât procesul prin care este extrasă din tutun în timpul fumatului. Spre exemplu, produsele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă generează niveluri semnificativ mai reduse ale substanțelor nocive în comparație cu fumul de țigară. Ele pot reprezenta o soluție de reducere a riscurilor pentru fumătorii care nu renunță la fumat. Totuși, cea mai bună soluție pentru aceștia rămâne renunțarea completă la fumat.

Nicotina şi rolul ei în alternativele fără fum la ţigări

Nicotina este unul dintre motivele pentru care oamenii fumează, alături de gust şi ritual. Pentru ca fumătorii adulţi, care altfel ar continua să fumeze, să treacă de la ţigări la alternative fără fum, aceste produse ar trebui, de obicei,  să conţină nicotină şi să ofere, de asemenea, un gust şi o experienţă acceptabile.

Este important de menţionat că produsele care conţin nicotină nu trebuie utilizate de persoanele care suferă de boli cardiace, hipertensiune arterială severă sau diabet şi de femeile însărcinate sau care alăptează. De asemenea, minorii nu ar trebui să utilizeze sau să aibă acces la tutun sau produse care conțin nicotină.

Chiar dacă există aceste alternative fără fum, cea mai bună opţiune pentru sănătate, în cazul celor care nu fumează este să nu se apuce de fumat, iar în cazul celor care fumează, să renunțe complet la țigări și nicotină. Iar pentru cei care, totuși, continuă să fumeze, o informare corectă şi echilibrată despre aceste produse, inclusiv despre rolul nicotinei, poate fi în interesul sănătății publice, pentru că îi poate încuraja pe aceştia să adopte complet produse fără fum şi să renunţe la ţigări.