• eMAG va avea o flotă de 100 de mașini 100% electrice până la finalul anului, pentru livrările din orașe
  • Compania se angajează să reducă amprenta de carbon a produselor și serviciilor pe întregul lanț de aprovizionare la zero în următorii 10 ani
  • Retailerul online eMAG vrea să reducă la zero amprenta de carbon a produselor și serviciilor pe întregul lanț de aprovizionare în următorii 10 ani.

În ultimul an, Grupul eMAG a reușit să reducă emisiile generate de operațiunile sale cu 8%, de la 9.993 tone în 2019 la 9.216 în 2020, potrivit calculelor firmei de consultanță Ernst&Young Amsterdam.

Transformăm operațiunile noastre astfel încât să reducem emisiile de carbon și vom ajuta și partenerii să facă același lucru prin Angajamentul pentru Mediu. De asemenea, vom susține inițiativele care sechestrează carbon pentru a rămâne net zero pentru emisiile directe aferente activității noastre, dar și pentru a deveni net zero pe întregul lanț de aprovizionare și vânzare”, a spus Tudor Manea, CEO al eMAG.

Pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, eMAG a luat mai multe măsuri. Una dintre ele este serviciul easybox, care a ajuns la o rețea de peste 1.000 de unități, prin intermediul cărora nivelul emisiilor directe de carbon a fost redus cu 15,8%.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

O altă măsură a fost investiția în flota de autovehicule 100% electrice. Până la sfârșitul lui 2021, eMAG are în plan extinderea flotei de mașini electrice la 100 de vehicule, care le vor înlocui pe cele convenționale.

Alte măsuri vizează investiția în infrastructură cu impact redus asupra mediului, precum centrul logistic din comuna Joița care va fi alimentat cu energie din surse regenerabile. Acesta va dispune de un total de 40.000 de panouri fotovoltaice și de un proiect de împădurire pe o suprafață de 10 hectare.

Un alt demers prin intermediul căruia eMAG susține reducerea amprentei de carbon este implicarea în inițiative de conservare și de împădurire a pădurilor din Munții Făgăraș, printr-un parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, contribuind astfel la restaurarea ecosistemelor naturale în beneficiul biodiversității și al comunităților locale”, au mai transmis oficialii companiei.

eMAG colaborează și cu cu Green Tech, unul dintre cei mai mari reciclatori de mase plastice de tip PET din Europa,  pentru un proiect de reducere a emisiilor prin reciclarea PET-urilor.