Miercuri, 23 octombrie 2024, Palatul Regal din București a găzduit un eveniment aniversar spectaculos, prin care grupul Theda Mar a marcat împlinirea a 30 de ani de excelență în prelucrarea pietrei naturale.

Evenimentul a fost un omagiu adus pietrei și meșteșugului celor care o șlefuiesc, printr-un spectacol extraordinar de muzică, poezie și lumină. Sala Tronului a prins viață prin proiecții 3D impresionante, în timp ce Orchestra Metropolitană București, sub bagheta renumitului dirijor Daniel Jinga, a acompaniat vocile remarcabile ale sopranei Stephanie Radu și tenorului Alin Stoica, într-un recital inspirat din cele mai cunoscute opere clasice.

Peste 200 de invitați, personalități din mediul de afaceri și cultura românească, au fost prezenți la această celebrare grandioasă. Atmosfera a fost una de rafinament și eleganță, invitații adoptând stilul vestimentar „Royal Ascot”, cu doamne în rochii clasice și pălării extravagante, iar domnii impresionând prin ținutele lor formale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Luxul și creativitatea au fost esențele acestui eveniment, reflectând cu succes valorile și tradiția Theda Mar, companie care și-a câștigat renumele de lider al pieței românești de piatră naturală.

Un lider al industriei timp de trei decenii

Fondată în 1994, Theda Mar a devenit rapid liderul național în prelucrarea pietrei naturale, iar în 1997, doar trei ani de la înființare, a integrat Marmosim SA, cel mai mare producător de piatră naturală din România, cu o tradiție de peste 80 de ani. De atunci, compania a contribuit la peste 2000 de proiecte de prestigiu din întreaga lume, devenind un nume de referință în industrie.

Portofoliul Theda Mar include proiecte high-end, cum ar fi vila pilotului Michael Schumacher din Monte Carlo și casa Gianni Versace din Miami, dar și lucrări de patrimoniu, cum ar fi Atheneul Român, Teatrul Național București și Palatul Parlamentului din România. De asemenea, compania a avut contribuții semnificative în proiecte internaționale, cum ar fi Parlamentul Ungariei, Domul din Milano și moscheea Omar Ali Saifuddien din Brunei.

Ambasador al excelenței românești

Prin implicarea sa în astfel de proiecte prestigioase, Theda Mar nu este doar liderul incontestabil al industriei de prelucrare a pietrei naturale, ci și un adevărat ambasador al excelenței românești în întreaga lume. Proiectele sale reflectă nu doar calitatea materialelor și execuției, ci și valorile de durabilitate, inovație și respect pentru tradiție.

Despre Theda Mar

Fondată în 1994, Theda Mar este liderul pieței românești de piatră naturală și un jucător important pe piața imobiliară locală. În 1997, compania a integrat Marmosim SA, consolidându-și poziția de lider. Cu un portofoliu de peste 2000 de proiecte la nivel mondial, Theda Mar a contribuit la restaurarea unor monumente emblematice din România și la construcția unor edificii prestigioase internaționale. Compania este recunoscută pentru angajamentul său față de calitate, inovație și durabilitate, fiind un partener de încredere în industria globală de prelucrare a pietrei naturale.

Pentru mai multe informații, vizitați www.thedamar.ro.