- Tiberiu Roşu este actor de 24 ce ani şi îşi doreşte ca teatrele să aibă mulţi actori din noua generaţie.
- Trupa de teatru AICI îi ajută pe adolescenţii pasionaţi de actorie să se afirme.
- Tiberiu consideră că oraşul Constanţa mai are multe de învăţat din punct de vedere cultural.
Tiberiu Roșu este un actor din Constanța, supărat că n-a reușit să-l impresioneze pe turistul pe care l-a plimbat: un scoțian care a afirmat că data viitoare se va duce să viziteze Transilvania în locul Constanței.
Tiberiu e convins că un administrator eficient al orașului înțelege că fără evenimente, o localitate nu trăiește.
Parcuri cu tematică și dezvoltarea teatrelor
În primul rând, aş merge pe imaginea acestui oraş. Să avem un trei sau patru parcuri cu tematică. Unul dedicat copiilor, altul dedicat tinerilor, cu cafenele în jur, sau cu tot felul de lucruri atractive pentru orăşeni, dar şi pentru turişti.
Un oraş cultural înseamnă să aducem afară oamenii. În primul rând, să se dezvolte cele două teatre care sunt în paragină. Adică şi cel Soveja cu care au încercat să facă ceva. Pentru că acolo ar fi un punct de atracţie turistică şi pentru cei din oraşul Constanţa, Tiberiu Roșu, director artistic Teatrul de Copii şi Tineret, Constanţa.
Dezvoltarea necesită un plan pe care să-l aplici
Tiberiu e actor de 24 de ani. De anul trecut, este și director al Teatrului pentru Copii și Adolescenți. Știe că binele nu dă peste tine, peste noapte.
Că trebuie să ai un plan și să-l aplici, dacă vrei să te dezvolți. Așa a pus la punct un festival: „SeaThre Fest”. E convins că un bun administrator de oraș trebuie să gândească la fel.
Ce ar trebui să facă cel care se ocupă într-adevăr de oraşul Constanţa: să se gândească la impactul pe care l-ar avea un festival stradal, dedicat copiilor. Pentru că este foarte frumos să ai păpuşi gigantice, imense, pe stradă, care să circule de la un capăt la altul şi să impresioneze mai multe străzi din oraşul Constanţa. Dar şi dedicat tinerilor: este foarte important ca oraşul să fie dezvoltat prin energia tinerilor, Tiberiu Roșu, director artistic Teatrul de Copii şi Tineret, Constanţa.