• Firea a spus că e mai bine că nu a fost aleasă din nou în funcția de primar general pentru că oricum nu ar fi avut susținere în Consiliul General
  • Ea a dat vina pe adversarii politici pentru pierderea alegerilor, dar și pe colegii de partid, care au „lovit-o cot la cot cu adversarii ei”
  • Gabrielea Firea a făcut bilanțul pentru perioada în care a fost primar.

Gabriela Firea, a făcut, luni, o ultimă declarație din fotoliul de primar general. Ea a spus că le-a urat succes colaboratorilor și a „lăsat lucrurile în ordine”.

În intervenția sa, transmisă live pe Facebook, Gabriela Firea a vorbit despre proiectele sale din funcția de primar al Bucureștiului și a spus că „a deblocat foarte multe proiecte”.

Rămân faptele: Spitalul de copii „Gomoiu”, Spitalul Foișor, prima etapă a Podului Ciurel, supralărgirea de la Fabrica de Glucoză. Toate autobuzele moderne cumpărate de mine nu pot fi aruncate într-o prăpastie”, a spus Firea.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Firea a punctat că „e mai bine să se întâmple așa, cu toată suferința de moment”.

„Dacă aș fi primit al doilea mandat de la bucureșteni, nu aș fi avut susținere în Consiliul General al Capitalei, proiectele ar fi fost imposibil de realizat”, a subliniat ea.

De asemenea, ea amintit și de motivele pentru care a pierdut lupta pentru un nou mandat: „cinismul celor de guvernare, care au ținut CET-urile în revizie și nu au livrat apă la presiune normală”, dar și faptul că „centrul-stânga nu s-a coagulat, am fost dezbinați și nu din vina mea. Oameni care ar fi putut să pună umărul au făcut tot ce a ținut de ei să mă lovească, cot la cot cu adversarii mei”.

Dacă de la inamici accepți mai ușor critici, când cei din familia ta politică te lovesc pe la spate e mai dureros”, a punctat Firea.

Ea a conchis spunând că „va fi în continuare vocea oamenilor”.

Declarația primarului general a fost transmisă pe pagina de Facebook. Comentariile au curs la postarea doamnei Firea. Tămăduitoarea Lisabona i-a scris că e o femeie puternică. Pentru ea, Gabi Firea e adevărata câştigătoare.

Matematicianul Nicușor Dan, susținut de PNL și alianța USR-PLUS, a câștigat Primăria Capitalei cu 47%, fiind urmat de Gabriela Firea cu 39%.