A doua zi de vot în diaspora a început. MAE susține că totul „decurge în condiții bune”

Voting station in Bucharest, during Romania's legislative election, 06 December 2020. Legislative elections, Bucharest, Romania - 06 Dec 2020,Image: 574021851, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

A doua zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare 2020 a început și în secțiile de votare din SUA și Canada.

„A doua zi a votării în străinătate decurge în condiții bune”, au declarat cei de la MAE într-un comunicat de presă.

La ora 17.00, ora României, s-au deschis secțiile de votare organizate în vestul SUA (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland și Seattle) și al Canadei (Vancouver).

La această oră votarea s-a încheiat în 19 secții de votare din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam și Kazahstan.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot.

De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot la secție utilizarea întregului interval orar rămas disponibil pe parcursul ultimei zile de votare (6 decembrie),

MAE reamintește că, în conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secțiile de votare organizate în străinătate pot vota doar cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Astfel, cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar), însoțit de un document emis de autoritățile statului de reședință prin care se dovedește dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate românești enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020.

Exit mobile version