Cifrele alegerilor din 6 decembrie: cați parlamentari vor alege românii

O dată la patru ani ai șansa să-i schimbi pe cei care iau deciziile cele mai importante pentru tine și pentru mine. Pe 6 decembrie alegi noii parlamentari.

La cea de-a opta rundă de alegeri parlamentare de după revoluție vor fi aleși 465 de parlamentari, dintre care 136 de senatori și 329 de deputati. Ei vor fi reprezentanții din fiecare județ al țării, dar și al românilor de peste granițe și minorităților naționale.

Legea în România spune că un deputat poate să reprezinte circa 70.000 de locuitori, iar un senator circa 160.000. Uniune interparlamentară spune că media globală este de 146.000 de locuitori pentru un parlamentar. În India este un record, un parlamentar reprezintă circa 1.5 milioane de locuitori, iar minimul este în San Marino, unde un parlamentar reprezintă doar 517 de locuitori.

Pentru cele 4 locuri de deputat în circumscripția pentru străinătate s-au înscris 47 de candidați, iar 29 se luptă pentru cele 2 locuri de sentaor. MAE a înaintat către AEP propunerea de organiza 748 de secții de votare în străinătate la alegerile din 5 și 6 decembrie. Malta și Nigeria sunt țările care ne-au transmis că nu vor permite deschiderea secțiilor de votare pentru România.

Numărul candidaţilor la alegerile parlamentare din acest an a crescut de la 6.476, în 2016, la 7.136. Cei mai mulți, 4.659 candidează la Camera Deputaţilor şi 2.477 la Senat.

Exit mobile version