Ciolacu, la „Marius Tucă Show”: „Ludovic Orban nu are capacitatea să recunoască această pierdere”

  • Marcel Ciolacu a criticat decizia premierului Ludovic Orban de a demisiona din funcţie.
  • Ciolacu: „Presupun că Ludovic Orban s-a supărat, de aceea a demisionat”.
  • Ciolacu: „Băi, Orban, românii tocmai te-au trimis acasă, ai pierdut alegerile!”

Marcel Ciolacu, președintele interimar al social-democraților, a comentat, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, demisia lui Ludovic Orban.

„Presupun că Ludovic Orban s-a supărat, de aceea a demisionat. Dar să fii atât de iresponsabil… Ești un demnitar al statului… Să pleci din funcția de prim-ministru în plină pandemie și în plină criză economică, cu atâta iresponsabilitate și să lași în guvern care avea drepturi depline… Noul Parlament nu este constituit. Conform Constituției, durează 20 de zile după ce sunt validate mandatele. Există contestații la mandate. Deci, noi vom sta cu un guvern interimar timp de o lună de zile în plină criză economică”, a reacționat Marcel Ciolacu, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”.

Ce i-a transmis Klaus Iohannis lui Ciolacu, în martie

„Președintele mi-a cerut în martie, când aveam o sută de cazuri, să nu rămână țara în criză și fără să avem un guvern cu drepturi depline. Și acum, în plină pandemie, dacă se fac testele o să descoperim că sunt peste zece mii de infectări, cu 200 de decese pe zi, tu vii iresponsabil și spui la televizor, ca și un act de bărbăție, care, de fapt, e un act de tâmpenie, și prostie omenească, să ne anunți că îți dai demisia, dar te duci la partid unde anunți că îți faci un guvern cum îl vor românii. Băi, Orban, românii tocmai te-au trimis acasă, ai pierdut alegerile!”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Ciolacu: Eu le-am spus că românii nu-l mai vor pe domnul Orban

„PNL, înainte de alegeri, a anunțat că va merge în viitor tot cu domnul Orban. Eu le-am spus că românii nu-l mai vor pe domnul Orban, pentru că acest guvern este incapabil și corput. Dar tu să-ți dai demisia, când ești om de stat, când accepți o semenea funcție în statul român, de prim-ministru inconștient și să lași țara cu un guvern interimar… Ludovic Orban nu are capacitatea să recunoască această pierdere”, a declarat liderul PSD, la emisiunea „Marius Tucă Show”.