• Mai multe voci din USR sunt numulțumite de rezultatul alegerilor parlamentare
  • Senatorul Florina Presadă cere demisia întregii conduceri a USR PLUS
  • Alianța USR-PLUS a obținut 15,4% din voturi

Cosette Chichirău e parlamentarul USR care obișnuiește să transmită live pe Facebook tot ce i s-a părut în neregulă în Legislativul României. Și i-a făcut permanent concurență dură șefului USR, Dan Barna. Ea spune că nu este momentul potrivit pentru a discuta despre șefia USR.

Cosette Chichirău, parlamentar USR: „Eu cred că USR-PLUS a crescut foarte mult în ultimii doi ani și acum prioritatea este un Guvern stabil care să depășească criza de sănătate și criza economică. Iar pentru un Guvern stabil avem nevoie de mulți profesioniști. (…) Cred că acesta este subiectul și mai puțin președintele USR.”

Senatoarea a vorbit și despre scorul sub așteptări pe care l-a obținut USR-PLUS.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cosette Chichirău, parlamentar USR: „A fost o campanie dificilă în condițiile de pandemie. În general, presa a favorizat anumite partide mari, mă refer aici la televiziuni. USR nu are acces atât de larg la media națională și ne bazăm pe politica la firul ierbii. Ieșim în stradă foarte mult, vorbim cu cetățenii foarte mult. În aceste condiții extraordinare de pandemie nu am reușit să vorbim cu la fel de mulți cetățeni cum am făcut-o în campaniile trecute.”

„Ceea ce vreau să spun este că pentru a avea un scor bun ai nevoie de o expunere cât mai mare. Expunerea aceasta vine pe mai multe canale. (…) Atunci când anumite canale vor fi restricționate pentru noi, bineînțeles că vom avea un scor mai mic.”

„Guvernul PNL a alocat mai bine de 40 de milioane de euro către presă pe motive de pandemie, ori există suspiciuni, și nu mă refer la dumneavoastră, că acești bani au influențat în mod semnificativ modul cum televiziunile au prezentat partidele. Acesta nu este un secret în România.”

Cosette Chichirău consideră că sunt pregătiți de guvernare.

Cosette Chichirău, parlamentar USR: „Suntem foarte pregătiți de guvernare. Noi suntem pregătiți de mai mult de doi ani. Intrăm în negocieri cu PNL și sunt convinsă că vom da cei mai competenți miniștri.”