• Pe 26 februarie 2020, Florin Cîțu a mai fost nominalizat în funcția de premier
  • Premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a forma cabinetul de miniștri
  • Programul și lista Guvernului primesc vot de încredere în Parlament

Liberalii au decis. Florin Cîțu este propunerea lor pentru funcția de premier. Chiar dacă au avut mai multe opțiuni, Cîțu este candidatul agreat în partid pentru a fi desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze noul Guvern. Soluția Cîțu va fi discutată și cu USR-PLUS și UDMR. Social democrații sunt cei mai mari contestatari ai lui Florin Cîțu.

De ce este Florin Cîțu alegerea liberalilor

Tatiana Kristal, corespondent Aleph News: „Au încercat să se joace precum copiii la grădiniță, au scris fiecare câte un nume pe bilețel, și când au desfăcut bilețelele, pe acel bileț, și pe cel al lui Iohannis, și pe cel al lui Orban, era scris numele lui Cîțu, chiar dacă PNL-ul a avut mai mulți candidați pentru această funcție.

Care este procedura

Tatiana Kristal, corespondent Aleph News: „Imediat ce Curtea Constituțională urmează să valideze aceste alegeri și noii parlamentari, urmează ca Florin Cîțu, în decurs de 10 zile, să formeze aceasta echipă guvernamentală, să discute cu partidele și să vină cu întregul cabinet de miniștri, care ar trebui să ajungă în Comisiile parlamentare pentru a răspunde la întrebările noilor aleși și pentru a primi acel vot de învestire, abia apoi va depune jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis. După ce depune jurământul fiecare dintre ei, abia atunci guvernul este învestit și poate să înceapă munca”

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Ce spun celelalte partide despre Florin Cîțu

Tatiana Kristal, corespondent Aleph News: „Florin Cîțu a mai fost propus premier, a fost foarte criticat de PSD, nu s-a întâmplat acest lucru și de această dată, Ciolacu a zis: „Să îl propui premier pe Cîțu – groparul economiei românești este o mare mare bătaie de joc!!!”, o altă declarație tăioasă a fost cea a lui Mihai Tudose: „Nu vreți să încercați direct cu cianură? Să nu ne mai chinuim….”, George Simion a declarat: „O glumă. Probabil este o cacealma” . Așadar, discuțiile legate de Cîțu în celelalte partide nu îl vor susține, sunt foarte critice”.