• Pe 6 decembrie alegem al nouălea parlament de după 1989
  • Camera Deputaţilor are mai mulţi membri decât Senatul
  • Bugetul Parlamentului României este de aproximativ 700 de milioane de lei pe an.

Pe 6 decembrie, vom trimite în Parlament 465 de reprezentanţi,
pentru care vom plăti în următorii 4 ani, aproape 3 miliarde de lei.
Un singur deputat reprezintă cel puţin 73.000 de oameni,
iar un senator, 168.000.

Deputații și parlamentarii au un mandat de 4 ani, dar care se poate prelungi în situații excepționale. Urmează al nouălea parlament de după Revoluție și vor fi șase membri în plus față de numărul actual.

Cel mai aglomerat parlament din România a fost între anii 1990-1992, cu 582 de senatori și deputați.

Curiozități despre parlamentul din alte țări

China, cu ai săi 1.3 miliarde de oameni, are 3.000 de parlamentari. Micronezia are un microparlament – cel mai mic din lume, de altfel. Sunt 14 inși care fac legea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În lume, sunt puţin peste 46.000 de parlamentari, iar o ţară are, în medie 245 de aleşi. Vârsta medie a unui parlamentar este de 53 de ani.

Congresul SUA are cel mai mare buget din lume – la 5,12 mld. USD.

În lume sunt 11.340 femei parlamentari, adică un sfert din parlamentarii lumii, iar vârsta medie a unei femei parlamentar este de 50 de ani.