• Votul în diaspora s-a încheiat în toate cele 748 de secții de votare.
  • Ultimele secții închise au fost pe Coasta de Vest a SUA și a Canadei la ora 7.00, ora României.
  • La alegerile parlamentare din acest an au votat la secțiile din străinătate 244.161 cetățeni români.

Votarea în străinătate, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, s-a încheiat în toate cele 748 de secții de votare.

Ultimele secții închise au fost pe Coasta de Vest a SUA și a Canadei la ora 7.00, ora României, anunță MAE.

Procesul electoral a decurs în condiții bune pe durata tuturor celor 59 de ore, începând cu vineri, 4 decembrie 2020, ora 20.00, ora României, când s-a deschis votarea în prima zi la secția de votare din Auckland, Noua Zeelandă, și până luni, 7 decembrie 2020, ora 7.00, ora României, spune Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În cazul niciunei secții de votare din străinătate nu s-a impus prelungirea votării după ora locală 21.00, în conformitate cu prevederile art.88 din Legea nr 208/2015.

În condiții extrem de dificile din cauza pandemiei, am reușit să sprijinim derularea în bune condiții a alegerilor parlamentare în afara țării. Urmare eforturilor deosebite ale tuturor colegilor de la misiuni și din Centrala MAE implicați în organizarea procesului electoral, Ministerul Afacerilor Externe și-a îndeplinit datoria cu profesionalism, în limitele atribuțiilor legale ale instituției noastre,” a spus ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Conform site-ului oficial al Autorității Electorale Permanente, la alegerile parlamentare din acest an au votat la secțiile din străinătate organizate de MAE 244.161 cetățeni români (față de 106.038 cetățeni români la alegerile parlamentare din 2016).