Toni Greblă: S-au renumărat toate voturile din România. Mâine ajung și voturile diasporei

Toni Greblă a anunțat că renumărarea voturilor din țară s-a finalizat.

Renumărarea voturilor din țară (98%) s-a terminat de azi noapte. CCR nu va da niciun comunicat.

Nu se reușeste centralizarea voturilor din Diasporă care este făcută de MAE. Nu au ajuns peste 800.000 de voturi din Diasporă pentru a fi renumărate, în condițiile în care diferența este în continuare mică între locul 2 și locul 3.

Dacă nu există renumărare completă, este posibil ca CCR să nu accepte o renumărare parțială. În noaptea aceasta renumărarea parțială se va transmite la BEC. BEC va transmite datele parțiale CCR.

Dacă CCR nu ia decizia mâine pe validarea Turului 1, nu mai este timp pentru tipărirea buletinelor de vot pentru Turul 2 si distribuirea lor. Adică se iese din calendar – cu Tur 2 pe 8 decembrie. Singurul care poate schimba data Turului 2 este Guvernul, iar Ciolacu nu vrea sa intervină.

La ora 17, mâine, este ședința CCR în care ar trebui să valideze sau nu primul tur. Dacă amână din nou o decizie, așa cum a făcut și vineri, e posibil ca turul al doilea să nu mai poată fi organizat duminica viitoare. Dacă va fi organizat fără campanie electorală. Miercuri seară, cel mai târziu, trebuie trimise la tipărit buletinele de vot cu cei 2 candidați.

Exit mobile version