- Candidatul democrat a primit sprijin financiar din partea a cel puţin 81 dintre aceştia, faţă de doar 50 pentru Donald Trump.
- De partea republicanilor se află, desigur, Elon Musk, care este deosebit de implicat în obţinerea realegerii fostului preşedinte.
- El a donat deja aproape 120 de milioane de dolari, deşi a precizat că acesta este doar începutul.
Mai mult de 15 miliarde de dolari au fost cheltuiţi prin diverse canale în această campanie prezidenţială americană, în special de către miliardarii americani.
Advertisment
Referitor la numărul de miliardari, Kalama Harris a fost câştigătoarea clară. Candidatul democrat a primit sprijin financiar din partea a cel puţin 81 dintre aceştia, faţă de doar 50 pentru Donald Trump. Chiar şi aşa, acestea au o pondere mai mare în campania republicană, cu aproximativ o treime din donaţiile colectate, comparativ cu 6% pentru democraţi.
De partea republicanilor se află, desigur, Elon Musk, care este deosebit de implicat în obţinerea realegerii fostului preşedinte. El a donat deja aproape 120 de milioane de dolari, deşi a precizat că acesta este doar începutul.
Recomandări
Cel mai generos până acum este Tim Mellon, moştenitorul unei familii de bancheri, care a pus pe masă 150 de milioane de dolari pentru a-l susţine pe Donald Trump.
Cât despre Kamala Harris, 50 de milioane de dolari au fost donaţi de Bill Gates. Fondatorul Microsoft şi-a justificat decizia vorbind despre o alegere de o importanţă fără precedent. Tot în domeniul tehnologiei, co-fondatorul Facebook, Dustin Moskovitz, a donat 38 de milioane de dolari.
Michael Bloomberg, executiv media şi fost primar al New York-ului, a donat 50 de milioane de dolari.
Citește și
- Trump se adresează susținătorilor din Palm Beach: „Aceasta va fi Epoca de Aur a Americii”
- Sprijinul Chinei „menține armata lui Putin pe teren în Ucraina”, afirmă șeful serviciilor de informații australiene
- Brooklyn Beckham a vorbit despre prietenia sa cu Prințul William: „E cu picioarele pe pământ. Este un tip foarte bun”