• 9 din 10 familii bogate cumpără la reducere ca să economisească.
  • 3 mil. de americani bogați au început să cumpere din magazine cu reduceri.
  • Jumătate dintre americanii bogați nu își mai investesc banii.
  • Peste 76 de mii de români au depozite de peste 100.000 de euro.

Americanii bogați au început să pună toți banii la saltea de frică. Pentru că peste 80% dintre americani se tem de o criza financiară, 9 din 10 familii care câștigă până la 16.000 de dolari pe lună au început să alerge după reduceri, să folosească cupoane speciale și să cumpere lucruri la mâna a doua.

Un lanț de magazine care are tot timpul oferte a câștigat într-un singur an peste 3 milioane de clienți veniți din familiile cu venituri de peste 10.000 de dolari pe lună. Unii merg și mai departe de atât – ajung să își facă acasă pâine, paste sau conserve cu diferite produse.

Bank of America a analizat conturile oamenilor cu venituri mari și a realizat că peste jumătate dintre aceștia au renunțat la investiții în ultimi doi ani și au ales să își țină banii în depozite. Cei care au între 21 și 43 de ani sunt primii care vor să aibă banii în siguranță.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Și în România, depozitele bancare o duc mai bine că niciodată. La începutul anului, peste 76 de mii de români aveau cel puțin 100.000 de euro într-un cont de economii. Adică, într-un singur an, peste 11.000 de români au trecut de pragul de 100.000 de euro.

Citește și